Nu sunt superstițios. Nu fac pași înapoi când îmi taie calea pisica neagră, nu-mi petrec în vârful patului zilele de marți sau vineri 13 și nu evit să iau decizii majore când întâlnesc popi în uniformă pe stradă.

Dacă mă mănâncă palma stângă mă scarpin, nu-mi verific contul să văd ce bani mi-au intrat. Nu port chiloți roșii la petrecerea de Revelion. După ce am vărsat sarea nu mă pregătesc de război iar în situația în care porumbelul mă confundă cu statuia lui preferată nu trag un loz în plic.

Asta nu înseamnă că înghit, eventual cu cârlig cu tot, serii de ”coincidențe” stranii sau că mor de dragul celor care-și schimbă direcția cu fiecare nou anotimp deoarece n-au fost apreciați suficient sau n-au avut condiții să-și dovedească potențialul.

Mă pregăteam să recrutez pentru o poziție de mijloc de organigramă. Ca răspuns la anunțurile publicate am primit, printre altele, o scrisoare de intenție frumos scrisă, coerentă, convingătoare de la o persoană al cărei CV mă pune din greu pe gânduri.

În ultimii 10 ani s-a perindat prin multe locuri care mai de care mai pitorești. Și-a început activitatea într-o companie de transport auto. Aparent nu s-a adaptat acolo și a făcut prima schimbare după 10 luni către ambasada unei țări din lumea a-4-a bis.

A lăsat ambasada după 2 ani pentru firma unui ”băiat deștept” care vindea energie. Din nefericire s-a blocat conducta cu contracte preferențiale și s-a închis baraca energeticianului de circumstanță din pricina ”dificultăților financiare”.

Următorul pas un job obscur într-un consulat românesc dintr-o țară de mâna întâi. Bun dar scurt. Un contract cu MAE pe perioadă determinată. Apoi încă un șmecher cu energia a cărui firmă a decedat subit din cauze cețoase.

Un alt contract minuscul cu o instituție de forță a statului român cu numele din 3 inițiale, apoi o întreprindere privată de protecție și pază care ghici ce? Exact, jobul la stat s-a restructurat iar păzitorul fruntaș a dat faliment.

Am rămas ca prostul cu CV-ul în mână. Citesc acolo că potențialul angajat este centură neagră în NLP, coach de anvergură, muncitor, cu abilități rare, proactiv, un manager de proiect excepțional care rezolvă cele mai sofisticate probleme înainte de micul dejun.

Mă gândesc cum ”înțelepciunea populară” a inventat, fix pentru cazuri de genul acesta, scuza că ”e fată bună mamă, doar că n-are noroc în viață”. Mătușa Aglaia ar angaja-o foarte probabil, măcar ca să-și facă o pomană.

Cum nu trăim într-o lume în care cauza și efectul au divorțat a-7-a oră, precum Andreea Marin Gheorghiță Bănică ETC… îmi zic că deși o serie lungă de insuccese trecute nu-ți garantează că omul care a aplicat la job își va rupe gâtul în primele 10 luni, nici nu-i prezic neapărat un viitor luminos.

Realizez că mă uit la o oglindă proaspăt spartă și mă întreb dacă s-o iau în casă sau nu. Oare-mi va aduce 7 ani de ghinion sau e cazul să-i asortez și o pisică neagră ca să fie tacâmul complet…Tu ce mă sfătuiești?