Când am auzit, cu câteva zile înainte, că vine weekend-ul cu maratonul Bucureștiului m-a luat cu leșin. Am înjurat vârtos căci aveam vreo mie de drumuri de făcut. Apoi am început să contramandez, să anulez, să reprogramez, să-mi întorc viața pe dos astfel încât să nu fiu nevoit să ies cu mașina sâmbătă sau duminică.

Nu mi-a fost deloc simplu să găsesc soluții deși din fericire nu aveam nicio urgență medicală sau de altă natură. M-am întrebat din nou, ca de fiecare dată în ultimii 9 ani care-i motivul ce împiedică organizarea acestei competiții undeva în afara orașului.

Poate faptul că ar face viața mai ușoară celor 99% dintre bucureșteni care nu participă la maraton dar se duc și ei să pupe moaște, să asculte manele, să-și piardă vremea-n Mall, să se îndoape cu mici și bere, să practice alte sporturi, să-și viziteze părinții, să se plimbe cu mașina prin târg doar ca să producă mai multe noxe sau să-și umple timpul exact cum vor ei.

După două zile de mers pe jos sau pe bicicletă când deschid netul să văd ce mai e nou prin lume dau peste un articol pe blogul lui Dragoș Bucurenci în care mă ceartă că nu iubesc maratonul, că vreau să-mi plimb fizicul în automobil pe durata weekend-ului deci Karma o să-mi dea cu masa-n cap. Porc și măgar nesătul ce sunt!

Îmi spune că semăn cu un om de grotă complet neinformat,  care-și ucide degeaba memoria telefonului cu app-uri precum Waze sau Google Maps dacă n-a aflat că trebuie să stea în casă cât timp fuge el (Bucurenci) pe bulevard, și-mi urează să mă calce trenul precum pe Vlad Petreanu când a afirmat că dictatura alergatului este de căcat ca oricare altă dictatură.

Nu-mi revin bine din pumn că sosește pe turnantă domnul Mânuță, Lucian Mânuță, care-mi urează să mi se ofilească definitiv pentru că nu sunt dispus să alerg 10 metri ca să dau jos jumătate de mic sau câțiva mililitri de bere. Știe el din experiență că poți să-ți duci mama sau copilul la Spitalul de Urgență și pe jos. Numai să vrei!

Respect bucuria omului obișnuit de a alerga, de a-și depăși limitele, de a-și demonstra că poate atinge țintele cele mai ambițioase. Sunt pentru donații și susținerea acțiunilor caritabile care îmbunătățesc viața celor nevoiași.

Oriunde ar avea loc maratonul, pe bulevardele principale sau la marginea orașului aceste obiective pot fi îndeplinite. La fel și branding-ul de țară, de capitală sau de comunitate care încurajează mișcarea în aer liber.

Când vine vorba despre felul în care niște băieți săraci cu duhul, celebrități de mâna a treia încearcă să ia fața publicului cu subiecte dinainte câștigătoare mi se strepezesc dinții și am senzația că sunt spectator la campionatul mondial de alba-neagra.

Știu că dă bine la publicul comercial să-i înjuri pe șoferii nesimțiți, e trendy să fii sportiv, să faci mișto de mâncătorii de mititei, băutorii de bere, pupătorii de moaște, plimbătorii prin Mall sau nostalgicii manelelor. Deși fiecare dintre noi se regăsește periodic într-una dintre categoriile mai sus menționate nimeni nu se identifică de adevăratelea cu ele, deci e ”safe” să dai cu barosul.

Așa că personajul nostru public în căutare de notorietate ieftina slobozește trei bășini sfertodocte, împarte lumea în ei și noi la fel ca orice politician de duzină.

Apoi își umple gura cu verdicte despre comunitate în timp ce-i exclude automat din ea pe cei care nu-i împărtășesc fetișurile. Într-un final apoteotic le oferă tuturor plebeilor libertatea de a alege să se alinieze disciplinat sub flamura-i neprihănită sau să fie repudiați din gașca celor cool.

Admir curajul, încrederea și entuziasmul cu care acești băiețași plini de ei dar goi de sens își susțin punctele de vedere prefabricate, pe gustul aplaudacilor de serviciu.

Cred că ar da dovadă că sunt șmecheri, că au ceva în cap, ba poate chiar în pantaloni dacă ar căuta soluții care să împace părțile aflate în dezacord. Dar e mai simplu să-și vânture cu superioritate partizanatele pentru că așa n-au cum să greșească.

Locuim oricum într-o țară în care ”toți ne bate, toți ne înjură” deci le amintesc distinșilor tovarăși iubitori de adevăruri absolute că cine țipă mai tare nu are neapărat dreptate. Poate că este doar nervos, agresiv, nesigur sau și-a pierdut biberonul. Trăiască maratonul…