În multe organizații găsești cel puțin un agresor dacă nu chiar o mână de agresori care se află cel mai frecvent printre managerii din linia unu sau doi. Dacă nu ți-e clar ce e rău în asta merită să știi că zecile de ore pe care angajații le petrec ca să se apere împotriva agresiunii la serviciu, în loc să fie productivi, înseamnă costuri majore pentru companie, șanse mari de a ajunge în instanță plus foarte multe zile de absenteism sau concediu medical.

Presupunând că ești un CEO căruia nu-i place agresiunea care nu se distrează contemplând oamenii torturați psihic să vedem ce te face să tolerezi agresiunea la tine-n grădină:

Nu crezi că există agresori și agresați pentru că te alinți cu ideea că atunci când ai observat ceva ciudat managerul a sărit doar puțin calul și angajatul a fost hipersensibil și a reacționat exagerat.

Îl cunoști demult pe șefulețul în cauză și îți amintești că era un executant bun și un om șters și fără personalitate care nu ar ucide nici o muscă. Uiți sau pur și simplu refuzi să pricepi că astă este profilul ideal al  satrapului lipsit de anvergură.

Nu-ți place să gestionezi conflictele și urăști discuțiile cu rufele murdare la vedere așa că ai să te ascunzi după multele întâlniri, munții de mailuri și tonele de telefoane numai să nu înfrunți conflictul.

Agresiunea nu va dispărea doar pentru că tu te prefaci că plouă și în sinea ta recunoști că ar trebui să intervii să-i pui capăt pentru nu că nu așa îți dorești să se facă treaba în compania pe care o conduci.  Și totuși amâni pentru că…

Speri că o să treacă de la sine dacă te prefaci că nu vezi, ceea ce nu numai că nu se va întâmpla niciodată, ba din contră se va agrava și va prolifera la toate nivelurile ierarhice.

În plus agresorilor nu le pasă de tine, de clienți, de companie sau de rezultatele ei. Se poartă așa pentru că nu știu să se impună în nici un alt fel și le face plăcere să-și manifeste superioritatea ierarhică prin agresiune și intimidare.

Vrei ca managerii din subordinea ta să-ți urmeze exemplul și nu să nu se folosească de metode de tortură psihologică. Ei însă ți-au citit pasivitatea în domeniu, știu că nu reacționezi în nici un fel și-și văd liniștiți de treabă abuzându-și subordonații.

Unii pot crede sincer că așa îți dorești tu să-i vezi acționând pentru că dacă ar fi altfel ai lua măsuri pentru reducerea fenomenului. Pe de altă parte cei care ar putea să ia atitudine în ajutorul celor abuzați vor ezita să o facă pentru că te văd pe tine pasiv, acceptând tacit situația.

Departamentul de resurse umane este stupid, orb, a 5 roată la căruță sau chiar instrumentul de agresiune folosit de CFO sau un administrator lipsit de imaginație la care raportează funcțional directorul de resurse umane.

Dacă HR-ul este doar incompetent, confundă conflictele personale inerente cu dominarea obsesivă și abuzivă folosită de agresori pe principiul ”e manager, nu se poate să greșească” atunci este pe cât de trist pe atât grav. Te întrebi cât de des se poate vedea minunea asta? Foarte des!

Când agresiunea este la ea acasă în compania ta, tu CEO-ul ești primul vinovat fie că ești un sadic practicant sau un visător care permite amputaților emoțional să-și facă numărul abuzându-și subordonații.

Vestea rea este că 8 din 10 conducători cu care am interacționat de-a lungul timpului sunt ei înșiși agresori în majoritatea interacțiunilor cu cei care le raportează, știu că-și depășesc atribuțiile și că procedează imoral dar li se pare justificat deoarece ei produc mai toată plusvaloarea.

Dacă te uiți în altă parte când vezi oamenii abuzați la locul de muncă nu faci decât să încurajezi comportamentele aberante ale micilor tirani organizaționali avizi de putere, recunoaștere și putere absolută. Compania nu are nimic de câștigat de pe urma managerilor ei abuzivi, iar cu timpul va fi nevoită să plătească o nota încărcată de resentimentele, furia sau paralizia de acțiune a celor prea slabi ca să se apere singuri.