La întâlnirea directorilor financiari care nu știu nimic despre business-ul companiei lor, își manipulează CEO-ul spre cele mai idioate decizii, se bagă în politicile de vânzări, marketing, PR deși habar n-au cu ce se mănâncă, se ridică un domn chelios, ochelarist, cu bube pe față, priviri piezișe și zice cu glas mic și șobolănit:

Mă cheamă Mihai și sunt CFO. Nu mi-e deloc clar ce sunt sau cum funcționează produsele și serviciile companiei. Habar nu am ce-și doresc clienții noștri și în ce măsură reușim să le rezolvăm problemele.

N-am nicio idee despre cum acționează competiția și cum ne poziționăm noi în raport cu ea. Asta nu mă împiedică să-mi doresc controlul absolut asupra colegilor de nivel C și să fac praf, ori de câte ori ”vrea mușchiul meu”, poporul muncitor. Sunt dependent de putere…

”Bună Mihai” răspunde grupul.

Urăsc orice fel de risc și am nevoie fie de garanții absolute, fie de responsabili sau țapi ispășitori clari pe care să-i transform în dușmani populari ori de câte ori nu iese treaba. Dacă se întâmplă să fie bine fie îmi voi asuma meritele, fie îi voi permite CEO-ului să o facă dacă asta îmi servește interesele personale. Ca principiu de viață și de lucru mai bine să nu încercăm niciodată nimic decât să dăm greș fie și cu puțin.

Prețul este totul și dacă vrem să vindem cât mai mult trebuie să fim ieftini și să ne dăm chiloții jos imediat ce prospectul se strâmbă la noi. Valoarea pe care o oferim clienților nu e importantă, nici complexitatea problemelor pe care soluția noastră le rezolvă.

Încrederea clientului în oamenii noștri sau calitatea relațiilor cu ei sunt fițe și figuri proaste de vânzători cărora toată lumea le cântă în strună pentru că, aparent, aduc venituri.

Compliance, compliance și compliance aici este cheia succesului. Nu-mi trebuie inovație, creativitate sau soluții neobișnuite pentru că asta înseamnă că oamenii își folosesc capul ca să gândească și nu respectă prețioasele mele reguli la care am lucrat zile și nopți ca să elimin complet neprevăzutul, inițiativa personală și orice urmă de trăsătură omenească.

Informația înseamnă putere și d-aia urăsc să o împart cu oricine. Chiar și când am de dat informații indispensabile pentru ca treaba să meargă mai departe, fac tot posibilul să le transmit cât mai târziu, trunchiat și în formate cât mai greu de citit, înțeles sau utilizat astfel încât imaginea de ansamblu să fie imposibil de pus cap la cap.

Nu mă interesează cine a greșit, dacă nu găsesc vinovatul îi pedepsesc pe toți ca să se știe că există ordine, disciplină și seriozitate. Frustrarea plebei este utilă pentru că frica păzește pepenii și nimeni nu trebuie să omită nici un moment că soarele răsare din departamentele de suport și în special de la financiar.

Elimin liderul informal de îndată ce sesizez că-și ițește capul pentru că nu am nevoie de influențe nocive sau teorii despre ce înseamnă implicarea, responsabilitatea sau motivarea angajaților. În plus oamenii nu trebuie să-și imagineze că există și alt centru de putere.

Fac toate astea și altele din aceeași categorie de peste 15 ani și îmi merge perfect conchide Mihai. Toți managerii, inclusiv CEO-ul îmi mănâncă din palmă. Singurul inconvenient este că trebuie să-mi schimb job-ul cam o dată la 3-4 ani pentru că rezultatele companiei devin infecte, cultura de nesuportat și se trezește câte un prost de afară să-mi reproșeze că nu respect valorile companiei și că sunt un dictator antisocial. Fir-ați ai dracu’ de molâi occidentali…