Felix Tătaru și-a spus părerea despre campania electorală – clientul e greșit!

N-a avut strategie, fuziunea PDL–PNL stă să se prăbușească, a dat bani puțini, a lucrat cu prea multe agenții diferite – fiecare cu damblaua ei, direcțiile de comunicare au fost neinspirate, nu a știut să câștige încrederea alegătorului. Agenția în schimb, e mă-sa! N-a greșit deloc…

Ce altceva te poți aștepta să auzi de la un guru așa de ”mare, tare și deștept” al publicității? Că Timișoreana nu se vinde pentru că e apă chioară, n-are rețea de distribuție, semnalistica e invizibilă, promoțiile sunt tâmpe și consumatorul nu pricepe că-n sticla aia e bere.

Ar mai putea să spună că nu folosește serviciile Telekom care sunt prea scumpe, n-au acoperire națională, promovează telefoanele mobile de o calitate îndoielnică și nu reușesc să explice pe limba omului ce-i cu serviciile de date.

Poate chiar să ne atragă atenția să nu mergem niciodată la Baumax pentru că nu vom găsi ce căutăm, au un customer service din epoca pietrei neșlefuite, sunt cozi la casă și-ți găsești mașina bușită-n parcare.

Timișoreana, Telekom și Baumax sunt clienții comerciali ai agenției. În locul lor mi-aș căuta partener de advertising prin alte zări. Iar PNL a fost clientul politic despre care nu sunt convins că și-a învățat lecția, nici măcar în ceasul al 13-lea.

N-ar strica deloc nea Felix să arăți că ai măcar o brumă de bun simț și de responsabilitate atunci când faci parte din echipa care a dat-o groaznic de gard.

Să-ți asumi parte ta de nereușită. Să admiți că puteai să faci mai mult. Că nu ți-ai bătut capul să le spui din timp că trebuie să-ți dea oareșce cărniță în zona de strategie. Să strigi apăsat că publicul țintă nu înghite prea grozav gogoașa cu justiția care e pe moarte, legenda bunului samaritean Cioloș sau povestea cu Alinuța cerșind atenție pe scările unui bloc insalubru.

Să fii  ceea ce ai fost angajat să fii, un partener de comunicare, nu un executant pleoștit care se face că lucrează până consumă bănuții alocați. Ai tupeul să povestești că ai vrut să ieși din proiect de vreo două ori, fără să ne spui ce te-a făcut să-ți moară la intrare (intenția, desigur).

Amintește-ți te rog că drumul spre iad e pavat cu intenții bune, că ”pe vorbe” e simplu să te dai Superman, dar până la urmă faptele contează, iar deciziile pe care nu  le-ai pus în practică sunt doar povești cu zâne.

Oricât a greșit clientul ai partea ta imensă de vină iar faptul că te plângi pe la colțuri demonstrează că ai un caracter infect așa cum a remarcat și fostul tău tovarăș de drum Băse. Poate are dreptate și când spune că n-ai nicio idee utilă. Ce zici?