Cu pieptul tresăltându-i de mândrie și abnegație omul povestește pasional: ”La noi în companie se muncește 14 ore pe zi, în fiecare zi, iar în week-end răspunzi la telefon sau la emailurile șefului suprem că altfel îl apucă nebunia.Suntem cu toții eroi care se sacrifică pe altarul muncii temeinic făcute și credem că mai multe ore oferite companiei înseamnă rezultate mai bune. Nu ne obligă nimeni să facem asta pur și simplu înțelegem singuri că numai așa ne putem atinge obiectivele.”

Oare? Să fie munca multă răspunsul tuturor întrebărilor legate de productivitate, dedicație și precizie în execuție? Sau nu? Să vedem:

Primele 40 de ore lucrate într-o săptămână sunt semnificativ mai eficiente decât următoarele oricâte alte ore. Muncind mult și atât nu te faci nici mai deștept, nici mai productiv și nici mai implicat în viața companiei pentru care lucrezi.

Îți crește considerabil nivelul de stres, șansa de a claca, te ajută să fii absent, nefericit, morocănos. Timpul îndelungat petrecut lucrând te face să greșești mai mult, să fii irascibil, intolerant și frustrat.

Productivitatea și calitatea rezultatelor scad exponențial pe măsură ce numărul de ore lucrate crește și mai toți managerii știu asta. Totuși pare mai ieftin să plătești un om să dea cu sapa  100 de ore pe săptămână decât doi care lucrează câte 50.

În plus e simplu și pe înțelesul oricărui tip de șef să calculeze productivitatea omului măsurând numărul de ore alocate, măcar aparent, treburilor, deși nu există o legătura directă între timpul consumat pe tarla și rezultatele obținute.

Cu cât managerul e mai slab de înger și înțelege mai puțin organizația cu atât i se pare ora/om un indicator mai sexy.

Cultura timpului petrecut la muncă este atât de înrădăcinată încât unii cred că demonstrează loialitate și abnegație față companie dacă strică cel puțin 80 de ore pe săptămână prin birou.

Stabilirea unor priorități logice, delegarea sarcinilor care pot fi duse la îndeplinire și fără ei, scăderea nivelului de aprobare obligatorie sau control nu li se par inițiative care i-ar putea ajuta nu numai să muncească mai puțin dar și să fie cu mult mai productivi, rezolvând chestiunile pe care au fost de fapt angajați să le soluționeze.

Ai o viață în afara muncii pe care o sacrifici cu prea mare ușurință. Chiar și cei care, exasperați de partenerii lor de acasă, își caută evadarea în timpul petrecut la birou pot găsi lucruri mai bune și mai sănătoase de făcut cum ar fi sportul, plimbările sau orice alt tip de relaxare îi tentează.

Fricțiunile generate de absența din viața familiei, sedentarismul și pasivitatea cresc stresul, te îmbolnăvesc  și te transformă într-un prestator de slabă calitate pentru companie pe termen mediu. Nu-ți încarci bateriile și nici nu-ți lărgești orizonturile sacrificându-ți familia, hobbyurile sau timpul necesar odihnei.

Transmiți subordonaților tăi ideea că e de dorit să muncească tot timpul atunci când stai 14 ore pe zi la treabă, răspunzi la orice oră la telefon și trimiți emailuri noaptea sau în week-end. Asta nu este nici dragoste de firmă, nici eficacitate și nici profesionalism.

Pentru oricine gândește doi centimetri-n plus este evident că fie ești complet depășit de sarcinile pe care le ai în cârcă, fie ești incapabil să-ți gestionezi timpul sau prioritățile, fie ești doar un incompetent entuziast.

Deci angajații mai răsăriți, cei care știu să se organizeze astfel încât să atingă obiectivele asumate, se vor simți stingheri și vor încerca să plece din compania sau de lângă managerul care le cere să muncească ore absurde fără un scop precis.

Deși nu e deloc o idee deșteaptă să  lucrezi mult și fără rost, managerii sub mediocrii iubesc să se evidențieze prin acest tip de ”sacrificiu personal” pentru simplu fapt că este la îndemâna oricui să scoată ochii spectatorilor neavizați cu timpul cheltuit la muncă.

Ei cred că deghizați în Sisif își clădesc o imagine de profesioniști indispensabili măcar în interiorul companiei fără să realizeze că s-au transformat în băiatul de mingii mereu acolo, pe marginea terenului.

Acești conducători nu realizează că există și calea, cu mult mai complicată ce-i drept, să produci rezultate palpabile printr-o abordare strategică, inteligentă și planificată.

Să inspiri oamenii pentru că știi exact ce și cât să ceri de la ei. Să le arăți respectul cuvenit asigurându-te că au destul timp să aibă o viața de după job pe care să și-o trăiască așa cum vor.

Să ne ferească cine trebuie de manageri care se mulțumesc să bage capu-n pământ, să împingă-n plug naiba știe spre unde și să se mute la munci pentru că nu știu să-și conducă altfel echipa sau compania, iar acasă sunt incapabili să-și gestioneze (lipsa de) sentimente(le) față de nevastă și copii.