It is difficult to get a man to understand something if his salary depends upon him not understanding it. – Upton Sinclair
Altfel spus înainte să decizi dacă ai înghițit destul de la șefii, colegii și subalternii tăi și îți ajunge, traversezi o bucată de vreme în care te prefaci că plouă și că problema nu există. Ți-e clar că nu e bine dar amâni chiar și analiza situației, darmite luarea unei decizii tranșante. Perioada asta, despre care ai zice că e scurtă și tranzitorie, în unele cazuri se cronicizează și durează ani de zile. Mai lași câte un pic de la tine și rămâi pe loc pentru că îți este mai comod, te-ai obișnuit, nu ai energie să faci o schimbare, nu ești sigur(ă) că poți sau ca vei fi acceptat(ă) într-o nouă comunitate de job.
Așa se face că înghiți hachițele șefului tău care la începutul relației se comporta civilizat și care acum te agresează permanent cu obiective fantasmagorice, judecăți de valoare făcute în deplină necunoștință de cauză, pisălogeală continuă și micro management. Îți spui, în momentele de respiro, că poate omul nu e chiar rău intenționat ci doar atât îl duce capul. Nu este chiar un nesimțit ci doar schilod empatic. Nu este egocentric și fixist ci doar nu-i pasă nici un pic de alții și acționează ca și când ar exista numai ideile și părerile lui.
Este relativ simplu să cazi în capcana mediocrității și să te complaci să trăiești într-o băltoacă călduță, unde ești solicitat(ă) cu mult sub potențialul tău, dar acceptabilă pentru că vine un bănuț, nu te doare prea tare capul și nu-ți mai cere nimeni minuni de vitejie. Te complaci deși realizezi că nu mai progresezi deloc, nu mai ai nimic de învățat și nu se vede nicio schimbare posibilă în bine în viitorul previzibil.
Adaptabilitatea și toleranța, abilități absolut necesare rasei umane pentru supraviețuire, ne joacă feste când vine vorba despre carieră și calitatea relațiilor pe care le avem ”la munci”. Coroborate cu obișnuința și comoditatea te fac să privești cu indulgență chiar și schimbările în rău, mai ales dacă vin în porții mici. Fără ca practic să realizezi cum și când s-a întâmplat, te trezești că ai acceptat deja restricții sau comportamente pe care le-ai fi considerat intolerabile cu relativ puțin timp în urmă pentru că ți-au fost băgate pe gât cu lingurița.
Cine îți poate spune, mai ales pe praful de afară, dacă merită să te complaci într-o situație de zbor pe sub radar în speranța, nemotivată de nimic, că vor veni vremuri mai bune sau trebuie să pui piciorul în prag și să pleci? Vestea rea este că numai tu îți poți da un răspuns relevant la această întrebare… Ce te-ar mai putea ajuta să-ți clarifici ideile? Întrebări de tipul ”sunt unde mi-aș fi dorit să fiu?” sau ”câte vise și aspirații am aruncat la gunoi și câte mi-au mai rămas?”. Sper să iei cea mai bună decizie pentru tine.
