Sunt cel mai bun. Îmi dau seama imediat despre ce-i vorba. Am soluția optimă indiferent care-i problema. Dacă m-aș apuca acum de tenis de masă, de aruncarea cu securea sau de PR aș deveni campion mondial peste noapte.
Nu-i așa că recunoști personajul? Este colegul sau șeful tău. Un profesionist excepțional, deștept, rapid, eficient dar lipsit de inteligență emoțională. Deși rezolvă multe nu se înghesuie nimeni să lucreze cu el.
Când îi spui că nu le are cu oamenii, face ochii mari. Crede că, dacă pentru el sentimentele celorlalți nu contează, asta este norma. Nu-și imaginează că ar putea fi altfel.
Recrutorii și managerii funcționali nici nu tresar când au în față un candidat amputat emoțional.
Se concentrează să găsească la el o găleată cât mai încăpătoare de experiență anterioară în domeniu, plus ceva abilități tehnice necesare jobului pe care vor să-l ocupe.
Și-au luat deja țepe multe, scumpe, dureroase cu experimentații și abilii incapabili să relaționeze cu echipa dar nu au învățat nimic din asta.
Continuă să ignore grațios că aspirantul la job e un monstru egocentric, are o atitudine necâștigătoare, se potrivește cultural ca nuca-n perete și angajează toți nechemații cu ceva pedigriu.
Dacă nu-ți mai trebuie ciudați în echipă care să-ți distrugă temeinic afacerea, convinge-te că omul pe care te pregătești să-l iei alături de tine:
Se simte bine cu el însuși
Își cunoaște punctele tari și pe cele slabe. Nu-i cere orgoliul să aibă mereu dreptate sau să-și impună punctul de vedere. Știe să asculte atent, în loc să-și pregătească contra-argumente în timp ce ceilalți vorbesc.
Acceptă critica, o abordează constructiv. Nu face din fiecare dezbatere un concurs ce trebuie câștigat cu orice preț. Nu-l pasionează jocurile politice ieftine sau parvenirea. Vede și recunoaște meritele alltora.
Știe să-și manifeste emoțiile
Nu reacționează disproporționat, la cald, ci analizează informațiile disponibile și abia apoi își spune părerea. Se ferește să emită judecăți de valoare. Caută soluții, nu vinovați.
Poate să delege, nu este un obsedat de control. Comunică deschis, nu tratează oamenii ca pe niște obiecte. Nu folosește umorul crud ca să-și terorizeze angajații.
Vrea să facă treabă
Nu face din bani, putere sau poziție socială un scop în sine. Se străduiește să-și atingă obiectivele pentru că asta îi oferă satisfacții profesionale, nu pentru că țintește un loc mai în față în statuia de grup.
Își revine rapid după insuccese și-și păstrează optimismul. E capabil să-și explice rațional deciziile, să inspire oamenii să-l urmeze. Nu dă vina rateurilor pe karma nasoală sau pe pisica 13.
Se pune ușor în papucii altuia
Își înțelege coechipierii. Stabilește cu ei legături emoționale trainice, abordează deschis îngrijorările și frustrările subalternilor. Nu intră cu buldozerul în credințele, principiile, valorile ce le ghidează deciziile.
Acceptă că există puncte diferite de vedre și le ia în calcul. Nu pornește niciodată de la premisa că oamenii sunt rău intenționați sau stupizi.
E capabil să-și motiveze oamenii
Știe ce contează pentru fiecare. Găsește calea de a împăca interesele angajatului cu cele ale companiei atunci când ele sunt divergente. Este corect, judecă cu aceeași măsură, câștigă rapid respectul celorlalți și e capabil să-l păstreze.
Își respectă angajamentele luate, nu are favoriți, nu schimbă regulile în timpul jocului, vede dincolo de interesul propriu și acționează în consecință.
Inteligența emoțională este o abilitate cheie și un atribut indispensabil pentru succes.
Ca să duci la bun sfârșit proiecte complexe , să creionezi drumul cel mai scurt către succes, să convingi oamenii să te urmeze, sau să stabilești prioritățile momentului sub presiunile cotidiene, trebuie să-ți gestionezi eficient emoțiile.
Și totuși oamenii de la resurse umane nu fac nici un efort să vadă cum stă alesul lor la acest capitol. Pentru că nu știu ce să întrebe ca să afle ce-i interesează sau sunt premiați să închidă cât mai rapid procesul de recrutare.
Mai târziu, profesionistul experimentat angajat cu surle și trâmbițe devine conducătorul care promovează nulitățile, un micro-manager penibil care dă cu barda din senin, ucide din fașă inovația și alungă cei mai buni angajați.
Când încep chiar și mediocrii rămași pe loc să mârâie amenințător, șefii de la HR își dau ochii peste cap, explică că sunt doar neînțelegeri minore, că nu există manageri toxici, că totul se poate rezolva cu un pic de tact.
Stimate coleg de la resurse umane amintește-ți de toți inadaptații emoțional de care te-ai lovit în viață ta de maestru al zburatului pe sub radar.
Socotește ce costuri au însemnat pentru companiile care i-au tolerat sau câte destine au torpilat acești profesioniști de marcă.
Apoi aruncă la gunoi, unde-i este locul, CV-ul eroului nesimțitor. Ca să nu-i devii întâi complice și apoi victimă.
