Văd șefi de organizație care se grăbesc ca fata mare la măritat. Nu pentru că le-ar trebui să ajungă undeva, ci pentru că-i mănâncă-n fund să acționeze cu orice preț. Vor să culeagă acum, imediat, roadele unor inițiative pe care nu le-au însămânțat niciodată.
Graba asta strică treaba și te face să greșești mai des decât de obicei. În plus ești stresat, nervos, agresiv deoarece nimeni nu e preocupat să producă ce-ai visat tu. Iei decizii emoționale pe care le regreți după numai 10 minute dar nu-ți vine să le întorci imediat ca să nu pari fraier.
Oamenii tăi se învârt în cerc pentru că nu știu niciodată care-i ultima himeră după care alergi. Nu mai găsești nicio bucurie în ceea ce faci. Ai impresia că pedalezi ca un campion, dar în gol. Dai cu barda, adeseori când nu e cazul.
Uite câteva idei despre ce ai putea să faci astfel încât să-ți satisfaci nevoia de a acționa repede, fără să-ți ucizi coechipierii pentru că nu înțeleg încotro te duci și nici ce cauți acolo:
Gândește înainte să acționezi
Controlează-te când îți vine să te repezi. Evită fentele ca să nu ajungi de râsul curcilor atât în firmă cât și în afara ei. Stabilește-ți prioritățile, planifică-ți acțiunile și ține-te de ce e important. Analizează mai multe scenarii posibile.
Ascultă cu mintea deschisă
Nu ai cum să le știi pe toate așa că ascultă ce-ți spun colegii care sunt mai aproape de piață, de producție sau de asigurarea calității. Așa ai șanse să afli tot ce trebuie să știi înainte să iei decizii aiurite. Ține-ți urechile ciulite, observă ce se întâmplă în jurul tău și mai ales ferește-te de presupuneri neverificate.
Spune adevărul
Nu te apuca să coafezi realitatea pentru că ai luat o decizie proastă și consecințele ei te lovesc în nas. Știu că ți-e greu să-ți accepți greșeala dar trebuie s-o faci, pentru că toți cei implicați știu deja cum stă treaba. Iar tu nu vrei să pierzi încrederea și respectul oamenilor cu care lucrezi jignindu-le inteligența cu povești cu zâne.
Comunică ce-ți dorești
Fii clar când enunți obiective sau așteptări. Asigură-te că cei care urmează să presteze au priceput exact ce vrei de la ei. Stabilește etape intermediare de raportare ale statusului lucrării și urmărește ce s-a făcut. Nu-ți imagina că o indicație transmisă pe fugă, din ușă, se va transforma în realitate, căci vei fi dezamăgit.
Analizează riscurile
Consecințele deciziilor tale sunt adesea greu de prevăzut pentru că să conduci o companie înseamnă să te miști la timp, înfruntând incertitudinea fără să aștepți să ai toate informațiile posibile. Întreabă-te ce ar putea să-ți strice planurile cu adevărat importante.
Ia măsuri de prevenire. În caz că te lovește totuși nenorocirea, fii pregătit cu acțiuni de reducerea efectelor. Nu în ultimul rând stabilește semnale de alarmare care să te anunțe din timp că lucrurile au luat-o razna.
Învață din greșeli
O s-o dai precis de gard, căci nimeni nu-i perfect. Nu te lamenta când nu ți-a ieșit cum ai vrut. Află unde a crăpat și vezi ce trebuie făcut ca să nu se repete dezastrul. Caută soluții, nu vinovați. Vânătoarea de vrăjitoare e o soluție doar pentru cei mai slăbuți de înger.
Nu lăsa frica de insucces să-ți paralizeze acțiunile sau deciziile. Întinde o mână de ajutor, valorifică oportunitățile mai puțin evidente, învață lucruri noi. Fă-o însă cu cap, astfel încât să nu fii copleșit mai târziu de regrete.
Dacă vrei să ajungi rapid la rezultate excepționale, ia-o încet. Nu accepta de la subalternii tăi întârzieri datorate incompetenței sau incapacității de a stabili priorități logice, dar nici nu-i forța să accepte termenele de livrare spre limita imposibilului.
Angajații puși sub o presiune fără sens, dau rasol și fac o treabă de mântuială. Pe tine te preocupă între timp altă jucărie strălucitoare, așa că îi lași în legea lor. Rezultatul – bani aruncați pe fereastră, frustrare, haos, indiferență, resentimente reciproce.
Învață să recunoști linia subțire între acțiunea rapidă și cea stupidă, inutilă, generată de ultimul moft. Nu te arunca în foc ca să scapi de fum. Grăbește-te încet!