Conducătorii de organizații par oarecum neputincioși în lupta lor cu lipsa de implicare pe care o demonstrează angajații. Nepriceperea lor în gestionarea relațiilor cu oamenii din subordine și mulțimea de idei fixe care-i fac să acționeze mereu la fel îi împiedică să găsească soluții eficiente acestei probleme presante.

Când așteptările stăpânirii transformate în obiective pentru vulg s-au dus pe gârlă, reacția obișnuită a șefilor autoritari este să impună din ce în ce mai multe reguli și proceduri antediluviene în speranța că vor controla felul în care oamenii performează și se comportă la job.

Premisa de la care pleacă aceste reglementări multe, stupide, redundante este că omul este fundamental greșit, se împotrivește viziunii și, prin urmare, trebuie oprimat iar viața lui la muncă trebuie transformată într-un coșmar.

Nu se uită nimeni dacă procesele sunt optimizate. Spațiile interdepartamentale sunt lăsate în voia sorții. Obiectivele sunt neclar exprimate iar șefii rudimentarii calcă grațios în picioare valorile și principiile companiei. Dar asta nu ne deranjează la mers.

Iată câteva întrebări cu care entuziaștii controlului absolut nu-și bat capul, deși le-ar fi util:

• La ce folosește, acolo unde nu există muncă normată, o presiune pentru respectarea unui program de lucru strict?
• În ce fel crește productivitatea oamenilor de vânzări atunci când îi forțezi să nu-și folosească mașina de serviciu în afara orelor de program?
• Dar când îi obligi să-și strice câteva ore pe săptămână ca să compună foi de parcurs tip nuvelă pe care oricum nu le citește nimeni?
• Cu ce te ajută să impui prezentarea la țol festiv, zilnic, celor care nu interacționează cu clienții?

Regulile și procedurile companiei, fie moștenite, fie plămădite în biroul de HR, departe de realitate, se concentrează exclusiv pe ce greșesc oamenii și pe cum trebuie să-i penalizăm în așa fel încât să-i doară, să le fie frică de șefii lor și mai bine să nu facă niciodată nimic decât să nimerească alături.

Când managementul nu-și propune decât să pedepsească comportamentele nedorite, oamenii nu-și vor petrece nicio secundă și nu vor investi niciun strop de efort să afle cum pot performa mai bine.

Se vor concentra doar pe ce este ”important” și anume cum să fenteze eficace și apoi să-și povestească satisfăcuți pățaniile eroice în care au păcălit conducătorul autoritar și incompetent.

Gestionarea oamenilor abuzând de reguli multe și stupide dă întotdeauna greș. Creează frustrări, conflicte și ținte false.

Favorizează o cultură a delațiunii și lipsei de responsabilitate și poate asta este principalul motiv pentru care are succes maxim în rândurile managerilor submediocrii și ale slujitorilor lor sadici și frustrați.

Data viitoare când ești tentat să umbli la cutia cu maimuțe ca să stabilești și mai multe zone de control, gândește-te că-i mai eficient să implementezi politici care să stimuleze ce este bun în oameni, în loc să-i pedepsească când vor să facă treabă.

Abia atunci când vei avea sisteme organizaționale care să încurajeze pasiunea, implicarea și productivitatea poți spune că îți înțelegi menirea de lider.

Tot atunci vei avea și rezultate de la angajații tăi.