Am fost la film. Khumba prezentat pe site-urile care promovează filme ca o animație drăguță este mai degrabă o lecție pentru adulți despre diversitate, agresiune, gândire ”out of the box”, prietenie, spirit de turmă și de haită, escrocherie, cruzime, nebunie, intoleranță, imagine publică, răzbunare.
Khumba băiatul zebră născut cu dungi doar pe o jumătate de corp este altfel decât ceilalți și prin urmare comunitatea îl desființează ridiculizându-l permanent, izolându-l, considerându-l un ciudat ba chiar punându-i în cârcă apariția secetei.
Tinerii, maturii ba chiar și copiii din comunitatea zebrelor ne arată în ce fel acceptarea diversității este doar o vorbă-n vânt iar agresiunea tâmpă și miștourile prostești o cutumă socială.
Aparent nevoia de a fi acceptat îl face pe Khumba să lase în urmă zebrele și să plece în căutarea apei fermecate care să-i redea dungile lipsă.
Își dorește să fie la fel cu ceilalți, pentru că așa își imaginează integrarea socială, și să demonstreze că nu el este cauza secetei care chinuiește preria.
Dușmanul care-l urmărește pe eroul nostru este tigrul chior, și el un ”altfel”. Și el alungat din copilărie de comunitatea tigrilor, ba chiar aruncat în apă ca să moară și să nu le fie o povară.
Tigrul fără un ochi s-a răzbunat pe cei care au vrut să-l înece și și-a ucis toții semenii iar acum, conform legendei, caută să ucidă zebra fără dungi ultimul obstacol între el și supremația absolută.
Mentorii lui Khumba sunt: o insectă verde, un iepure dintr-o specie pe cale de dispariție și un vulturul alb care-l ajută să găsească drumul, să afle legenda zebrei fără dungi care va învinge seceta și uneori să-și mențină determinarea în urmărirea scopului.
Prietenii lui sunt un struț cu gura mare și mama Ve, un bizon puternic, hotărât și înțelept cu un trecut incert. Ei contribuie decisiv la succesul expediției și-și susțin mereu amicul.
În varianta dublată în limba română a filmului masele de ”manevră”, reprezentate de o turmă de cerbi pe cât de buni la suflet pe atât de ”naivi”, vorbesc limba română cu un puternic accent de peste Prut…
Zebra fără dungi oferă o lecție importantă celor care cred că scopul comunității în care trăiești sau muncești este să respecți reguli, atunci când permite accesul unor străini la apa comunității mânat de empatie și dorința de a ajuta un semen suferind.
Khumba găsește apa și o oferă tuturor după ce are o confruntare finală pe muchie de cuțit cu tigrul.
El realizează că nu-și dorește să se schimbe deloc, că recunoașterea celorlalți nu ține de felul în care arați și nu este neapărat ce vrei să obții. Că dacă tu ești bine cu tine restul se rezolvă.
Este de mers cu copilul sub 10 ani la acest film? Nu știu! E decizia ta… Filmul este plin de durități extreme, prezentate explicit.
Mama lui Khumba moare sub ochii lui (toată puștimea se ascunde sub scaune la scena asta), mașini din care se trage cu puști de vânătoare fac tot posibilul să-l captureze pe eroul nostru (și reușesc), struțul care-l însoțește în aventură este aruncat de pe un vârf de munte de castorii care păzesc ascunzătoarea vulturului alb, iar tigrul moare strivit de stânci în secvența finală.
Are filmul tot ce este nevoie ca să te pună pe gânduri despre cine ești, ce-ți dorești de la viață, ce rahaturi accepți de la alții și de ce faci asta când există cu certitudine și alte soluții? Fără îndoială da!