Șefii care critică într-una, cărora le tună și le fulgeră mereu sunt plictisitori, predictibili și ineficienți. Ei te opresc din treabă când ți-e lumea mai dragă, schimbă regulile în timpul jocului, aleargă după fiecare iepure mort care le trece prin cadru uitând de la mână până la gură ce cu adevărat important.

Inteligența lor emoțională subdezvoltată îi face să risipească, poate fără să-și dea seama, resurse inestimabile pentru că sunt siguri că au întotdeauna dreptate, iar asta-i împiedică să se pună în papucii interlocutorului, să asculte puncte de vedere diferite sau să accepte că pot greși.

Critica distructivă, atacul la persoană sau judecățile de valoare lipsite de sens sunt instrumentele lor favorite de management, adesea singurele, deși n-au dat niciodată rezultate și nici nu sunt semne că vor da în viitor vreunul.

Le folosesc indiferent de situație în speranța că așa vor îndrepta lucrurile, că se vor face înțeleși, ascultați, poate chiar iubiți de cei cărora sunt convinși că le arată drumul cel drept atunci când îi trag de urechi sau le spun că par mult mai tâmpiți decât ar fi normal.

Numai că oamenii pe care-i cicălești mereu se simt agresați, jigniți, subestimați grav. Ei devin întâi defensivi, apoi se supără deoarece o iau personal. Le scade încrederea de sine fără să-i cuprindă eficacitatea, hărnicia sau grija pentru bunăstarea companiei. Încep în schimb să te urască  temeinic.

Sunt convinși că ai ceva personal cu ei. Nici nu le trece prin cap să schimbe ceva ca urmare a discuțiilor cu tine. Vor încerca pe cât posibil să te evite de acum încolo.

Dacă e posibil îți vor ascunde informații sau ți le vor oferi cu țârâita, asta numai dacă pui toate întrebările potrivite. Își vor pregăti scuze elaborate pentru eventualele insuccese. Se vor gândi din timp pe cine să arunce vina.

Nimănui nu-i place să fie criticat sau luat la mișto chiar dacă a dat-o de gard. Teama de ridicol îi împiedică pe oameni, mai mult decât orice altceva, să fie creativi, să încerce să găsească soluții mai bune sau să-și ia singuri deciziile.

Zbierând la ei și comportându-te ca o ciubotă tocmai ai devenit Bau Bau. Un zbir neplăcut, rău intenționat, agresiv, nu prea deștept care a redus productivitatea undeva sub 15% pentru că atât îl duce capul.

Ai distrus complet orice urmă de motivare intrinsecă. Ai făcut să dispără cheful de a încerca ceva nou sau diferit. Lumea va munci, de ochii soacrei, atâta timp cât ești prin preajmă. Cum întorci spatele, cum o vor face lată.

Celor care te cunosc le este clar, din experiență, că orice ar face diferit nu vor reuși să-ți fie pe plac, așa că aleg să nu te mai asculte, să-ți dea dreptate pe moment ca apoi să procedeze cum îi taie capul, să-ți ignore manierele care lasă de dorit.

Nu contează deloc de partea cui este dreptate, la fel cum nu e relevant că omul la care te-ai repezit a greșit de 70 de ori la fel. Nu vei obține nimic pozitiv fiind nesimțit, folosind discursuri staliniste sau scoțând în evidență cât de frumos, modest și inteligent ai fi reacționat tu în locul lui.

Așa că fă un efort și lasă deoparte critica distructivă. Renunță la judecăți de valoare. Ferește-te să-ți jignești angajații indiferent care-i situația. Folosește-ți capul, lasă forța brută să se odihnească.

Străduiește-te să-i înțelegi. Laudă-le reușitele. Încurajează-i să lucreze independent. Recunoaște-le meritele, Caută soluții, nu vinovați. Fii politicos, demonstrează-le că-ți pasă de ei. Acordă-le încredere și libertate de acțiune înainte să le ceri responsabilitate.

Iar dacă vrei neapărat să-ți faci echipa să-și modifice atitudinea, comportamentele sau să-și asume mai multe responsabilități învață să dai feedback.