Organizatorii de evenimente cu vorbitori români preferă să aducă în fața publicului executivi care sunt în funcții în companii urieșești pe principiul că ei fac lucruri, sunt în mijlocul furtunii, rezolvă cu mâinile goale provocări teribile și apoi, le povestesc spumos, viu, colorat și plin de înțelepciune celor veniți să-i asculte cu gurile căscate, să le admire știința de carte sau abilitățile excepționale.

Toate bune și frumoase doar că un trainer începător, care vorbește despre cel mai anost subiect posibil, află în primele 4 ore de curs mai mult despre durerile participanților decât toți managerii lor din ultimii 10 ani la un loc.

Problemele reale ale oamenilor, preocupările care le influențează productivitatea, comportamentele aberante ale șefiilor sociopați care le fac viața un coșmar ies la suprafață precum uleiul deasupra apei când știi și vrei să asculți.

Închiși în birou, fugind de proprii subalterni, mârâind morocănos la parteneri, izbind cu barda-n furnizori, auzind doar ce le convine, prea mulți manageri trăiesc de ani buni într-o lume a hârtiilor, a imaginației sau a frânturilor de informații interpretate după ureche.

Când acești viteji dau să împărtășească experiențe cu publicul larg intervin restricțiile de comunicare impuse de la sediul multinaționalei, teama de competiție, textele septice emise de departamentul de relații cu publicul și, nu de puține ori, o autocenzură generată de frica de a greși sau de a-și asuma răspunderea unor păreri tranșante. Și toate astea strânse în același vorbitor poartă un singur nume: plictiseală.

Un exemplu elocvent am văzut zilele trecute când, la o întâlnire cu ștaif, directoarea româncă de resurse umane a unei multinaționale carbogazoase a fost întrebată din public ce crede ea despre managerii toxici.

Femeia cu frica lui dumnezeu a răspuns că nu crede că există manageri toxici în mod absolut, că cei care au comportamente exagerate pot fi îndrumați, îndreptați și în cel mai nefericit caz mutați în alte departamente unde vor deveni un exemplu de bună purtare, comunicare, respect față de subalterni, colaborare, viziune și cumpătare.

Din fericire pentru participanții la acest eveniment a vorbit și un consultant ”bătrân”, hârșâit în lupta cu optimizarea organizațiilor, coaching-ul și mentoring-ul a fel de fel de oameni aflați pe diverse crăci ierarhice în felurite industrii.

Și el a spus ce era de zis. Există manageri toxici. Nu mulți, ci foarte mulți. La fel precum în cazul coșului cu mere un singur conducător stricat compromite tot lotul pentru că generează tensiuni proaste în organizație.

Majoritatea conducătorilor toxici sunt greșiți tot timpul, dar există și unii care-și mai iau câte-o pauză din când în când pentru că sunt prea ocupați cu auto admirația.

Șefii toxici îți complică viața, munca, și-ți torpilează respectul de sine. Ei sunt adevărați vampiri energetici care înfloresc din nenorocirea, tristețea, umilirea oamenilor din jur.

Le place să distrugă traiectorii profesionale și cariere numai pentru că pot, îi amuză, îi face să se simtă în control. Dacă decizi să iei atitudine împotriva tiraniei lor și să te lupți ești la fel de în siguranță ca și când ai juca șotron într-un câmp minat.

Înfruntarea managerului toxic nu este doar o chestiune de supraviețuire personală, ci o reacție normală de apărare împotriva celui care concentrează eforturile și resursele companiei în direcții complet irelevante, distruge moralul trupelor, amputează retenția, subminează colaborarea și transparența.

Simți că trebuie să iei atitudine față de omul care batjocorește cultura, manipulează nerușinat valorile și principiile organizației, atacă agresiv orice subaltern cu urme de personalitate, distruge orice nu-i cântă-n strună.

De ce nu vor muncitorii din departamentul de HR să recunoască existența toxicității managementului?

Simplu, pentru că ar fi în cea mai mare măsură sarcina lor să-i apere pe cei agresați, să găsească soluțiile de a-i aduce înapoi pe șine pe șefii narcisiști, autocratici, autosuficienți, incapabili să relaționeze normal cu ceilalți oameni.

Pentru că ar trebui să ia atitudine, să facă ceva în loc să se uite în altă parte ca să nu-și strice ambasadele cu agresorul alfa. Să-și justifice existența în organizație și să demonstreze că au un cuvânt de spus în chestiuni mai importante decât alegerea furnizorilor de agrafe de birou.

Surpriză este că profesioniștii noștri de resurse umane nu sunt pregătiți să facă față acestei provocări, cum nu sunt pregătiți să ducă-n spate (măcar partea lor din) programele complexe de employer branding, gestionarea talentelor, creșterea angajamentului și implicării sau evaluarea performanței.

Îi trec frisoanele și sudorile (adică le tremură chiloții-n vine) numai când se gândesc la agresorul organizațional care consideră și HR-ul un rău inutil ce ar trebui extirpat și abia așteaptă un pretext să-i sară la beregată.

Nu îndrăznesc să-și pună întrebări despre cum pot recunoaște comportamentele toxice, care sunt cauzele lor, cum le-ar putea ține sub control și ce ar trebui să facă astfel încât să înlăture complet executivii ce nu pot fi reparați pentru că pur și simplu cei de la HR nu au anvergura necesară soluționării acestor probleme majore.

Adesea nici nu și-o doresc deoarece e cald și bine dacă stau în banca lor pe când confruntarea cu monștri rigidității și agresivității  nu aduce decât dureri de cap, cucuie, priviri piezișe de la șefii mari care se uită doar la cifre.

Ar putea, ce-i drept, să se gândească la binele oamenilor din organizație care suferă sub presiunile nebunului toxic dar cine stă să se complice cu povești siropoase?

Deci dragi organizatori de evenimente gândiți-vă bine când alegeți vorbitorii pentru evenimentele voastre viitoare. Limbajul de lemn pe care-l folosesc cei mai mulți șefuți din companiile mari, restricțiile impuse sau autoimpuse, plăcerea de a se auzi vorbind mult fără să zică nimic, distanța pe care și-au luat-o de ani de zile față de realitate, lipsa de păreri personale în chestiuni contondente și dependența de textele emise de departamentul de PR sunt motive puternice să nu te repezi să-i pui pe lista de superstaruri cu care ai vrea să produci o întâmplare mai puțin plictisitoare decât de obicei.