Muntele pe care nu l-ai observat

Cei mai mulți șefi mioritici cu care vorbesc despre marketingul de conținut ridică din umeri cu dușmănie. Nu știu cu ce se mănâncă, nu-i interesează, nu cred în vrăjeala asta proastă.

Ei gestionează de prea mult timp crize de comunicare și o fac cu succese nesperate. Când se apropie vijelia încropesc pe genunchi un mesaj într-o limbă de lemn, în care adună colecția de clișeele a momentului, apoi o turuie oricui e dispus să-i asculte.

Li se pare apoi că au fost deștepți, curajoși, puternici, vizionari în lupta cu întrebătorii, așa că se apucă să-și derive înțelepciunea exprimată în niște printuri, să pună câte ceva în outdoor și să trimită comunicate de presă către nimeni în drum.

Următorul segment de comunicatori inspirați pot să pună 5 vorbe la un loc, ba chiar se descurcă să le difuzeze decent pe o seamă de canale unde există receptori în viață.

Adună audiență, le ies chiar zeci de întâlniri dar nu bat palma pe nici un contract. Pentru că cei care au reacționat la apel fie nu au nevoie de produsele sau serviciile lor, fie n-au bugetele necesare, fie că n-au înțeles cu ce se mănâncă o posibilă colaborare.

Dar, pentru că iubesc să aibă o viață socială bogată, iar timpul e pentru ei o resursă ieftină, se văd cu oricine n-a știut să pună întrebările de calificare de minim bun simț sau tânjește după umăr pe care să-și plângă amarul.

continnut

Dacă te bate gândul să te apuci de marketing de conținut fără să strici aiurea bani, timp, motivație, înainte de a fi cu adevărat pregătit, iată câteva semne care-ți spun că-i mai bine să stai deoparte de sportul acesta:

  • Nu știi exact cine-i publicul tău dar ai vrea să vorbești cu toată lumea că poate sare de undeva iepurele cu jobenul roz
  • Nu ți-e clară diferența între caracteristici și beneficii dar ai scrie oricând 5 volume despre cât de minunate sunt produsele tale
  • Ai un om care se ocupă de conținut dar îl ții undeva pe Marte, departe de problemele organizației, de colegii de la marketing, vânzări, customer experience sau dezvoltarea de produs
  • Îți vine să produci 6 articole pe zi, în fiecare zi, nu pentru că ai ceva de zis sau că te întreabă cineva de sănătate, ci doar ca să fie belșug. Să aibă orice om de unde alege informație searbădă.
  • Strategia ta e minunată dar lipsește cu desăvârșire. Nu știi despre ce urmează să comunici, nici ce să faci cu cititorii care vor mai mult, nici pe ce canale vrei să-ți distribui mesajul sau cine ți-l poate amplifica.
  • Cânți după ureche dar vrei rezultate încă de ieri. Îți imaginezi că vei vedea schimbări înainte de sfârșitul lunii și asta cu un minim de efort din partea ta.

Or mai fi și alte boli ale copilăriei în marketingul de conținut care mi-au scăpat, dar cele mai importante sunt aici. Abia după ce te vindeci de ele merită să te apuci de o treabă serioasă.

Îți faci o strategie, strângi o echipă performantă pe lângă tine, stabilești obiective ambițioase dar realiste și vezi ce poate fi aruncat la dulăi, adică agențiilor de publicitate, PR, marketing digital sau branding.

Dacă  nu rămâi blocat în exerciții tactice minore, pe metrul pătrat, încercând să înfigi broasca-n ciment cât mai creativ, e posibil să-ți vezi visul cu ochii și să fii mândru că ai reușit să urci muntele pe care cei mai mulți încă se prefac că nu-l observă.