Când angajații pleacă din firmă doare și costă. Cele mai multe companii știu asta și se străduiesc să mențină fenomenul sub control. Cei care nu știu află din experiențe proprii neplăcute că să-l înlocuiești pe Costel cu Ionel durează, e scump și la sfârșitul procesului ai același număr de oameni, nu neapărat același nivel de performanță.
Să vedem care sunt principalele motive pentru care angajații își părăsesc serviciul și să recunoaștem comportamente încurajate sau măcar tolerate în toate companiile cu care fiecare dintre noi am interacționat în timp.
Management discutabil
Șefii avansați dinăuntru sau aduși din afară sunt lăsați să-și vadă de treabă în legea lor și conform cu ce știu ei de la mama lor de acasă sau din cele aproape 2 cărți despre management citite în viață.
Trainingul abilităților de management sau leadership nu li se mai potrivește că sunt oricum prea șefi ca să mai învețe. Deja știu tot ce trebuie știut. Așa apar autocrații care agresează oamenii creativi, cu inițiativă și personalitate și îi fac să părăsească firma în viteza cea mai mare.
Tot așa apar și proliferează și micro managerii, pisălogii, indecișii cronic, manipulatorii, auto adulatorii și alți distruși în poziții de conducere care cred că totul li se cuvine și că toți ceilalți sunt dispensabili.
Lipsa oportunităților de dezvoltare sau avansare
Oamenii nu stau fără sfârșit în aceeași companie și în aceeași funcție pentru că se plictisesc, nu-și mai găsesc resurse de motivare nu mai au satisfacția succesului.
Ei își doresc mai mult decât o rutina zilnică neschimbată, vor fie o nouă poziție ierarhică, fie sarcini sau cunoștințe noi. Cu toate că nu am întâlnit nici un executiv care să priceapă această nevoie evidentă, pot da oricâte exemple de companii care nu fac nimic sau mai nimic ca să-ți dezvolte angajații, să le explice ce oportunități de carieră au în vedere pentru ei.
Includ aici și organizațiile care bagă ceva bani în inițiative de spălat oamenii pe creier și îndoctrinare pe care le vopsesc, străveziu, în dezvoltare personală.
Avansări făcute pe cumetrii în loc de performanțe
Ignorăm omul care aduce rezultate pentru că el este oricum mai bun acolo unde se trage și îl premiem pe colegul lui mediocru care nu uită niciodată să-și perie șeful, să-i transmită ce se mai vorbește pe la colțuri și să bage câte o strâmbă bine gândită ca să-și defăimeze sau elimine concurența internă.
Abia când, sătul să fie tratat ca un negru pe plantație sau ca un tractor care nu se defectează niciodată, performerul pleacă, managementul cel priceput începe să dea din colț în colț incapabil să-i înlocuiască aportul la atingerea obiectivelor și frustrat că a fost trădat fără niciun motiv.
Lipsa de respect față de oameni
Angajații au nevoie de recunoaștere și respect mai mult decât au nevoie de un bonus meschin și cei mai mulți manageri fie nu înțeleg deloc, fie ignoră pe termen nelimitat acest aspect al relațiilor interumane.
Mai mult, oamenii răspund pozitiv la înțelegere și empatie din partea conducătorilor lor atunci când au de rezolvat probleme personale, nu la ochi dați peste cap și discuții sterile despre datorie, sacrificii și dăruire față de firmă. Libertatea de acțiune este cea care aduce responsabilitatea individuală, nu indiferența sau controlul absolut al conducătorilor.
Rulajul mare de personal înseamnă bani aruncați în recrutarea, trainingul, inducția și monitorizarea noului angajat până când reușește să se descurce singur.
Angajatorii ar trebui să știe că oricât ar fi de dură piața muncii nu au toți așii în mână, că veștile despre cultura companiei și felul în care sunt tratați subordonații circulă cu viteza luminii, mai ales dacă sunt proaste.
Așa că, dragă managerule, când ești nesimțit, inflexibil, nu asculți, nu comunici și nu respecți omul uită-te cu coada ochiului și la cum crește nota de plată cauzată de inabilitatea și incompetența ta.
