Pe aici pe la noi, pe plaiuri mioritice ce mustesc de sfaturi înțelepte din bătrâni care îndeamnă la contemplare, resemnare și supunere, avem exces de șefi miopi, plini de ei, îndrăgostiți de control  dar incapabili să acționeze inteligent când se dărâmă șandramaua.

La ce zicători pline de sensuri absconse mă refer? La cele de tip ”dacă vrei să nu rămâi însărcinată, nu face niciodată sex!” sau  ”ca să ai mereu bani în buzunar, ferește-te să-i cheltuiești!” sau ”capul plecat, sabia nu-l taie!”

Liderii crescuți în această filozofie știu precis ce au de făcut când treburile merg prost. Strâng cureaua! Fie că sunt la stat, privat sau multinațională dau afară angajații pe care nu-i plac, reduc spre zero bugetele de comunicare, nu mai trimit pe nimeni la cursuri.

Când nici așa nu le iese, taie cafeaua, dau salariile mai jos, fac prezența cât mai des, anulează bonusurile de performanță și se pun cuminți pe așteptat vremuri mai bune, că nu se poate să mai dureze mult răul acum că-și sparg banii, din ce în ce mai puțini, cu chibzuință.

Dragi tovarăși, știu că nu v-a fost ușor. Că în tinerețe v-ați ocupat mai mult cu teoria și apoi ați fost bolnavi. Dar dacă tot ce faceți este să tăiați costuri, de obicei nerelevante, sunteți  pe drumul sigur către dezastru și nu-l veți părăsi niciodată. Compania pe care o conduceți va muri urât, în chinuri, poate mai lent decât dacă nu interveneați deloc, dar sigur!

De ce așa și nu altfel? Deoarece visurile îndrăznețe nu devin realitate doar pentru că ți-ai cusut brusc buzunarele. Ca să ajungi departe trebuie să te miști, să investești – măcar un pic de creier, să-ți asumi riscuri, să crezi în tine și în echipa ta, să  aduci venituri suplimentare, nu să tai cheltuieli.

Dintre greșelile pe care le fac mereu conducătorii companiilor lovite de criză amintesc câteva, mai frecvent întâlnite:

Se bazează numai pe oamenii care rămân lângă ei

De obicei aceștia stau pe loc fie pentru că le-a lipsit capacitatea să priceapă din timp că se scufundă corabia, fie că au fost prea slabi ca să-și găsească altceva de lucru pe piață, fie că nu au cea mai mică idee care-i pasul următor dacă nu vine cineva să le-o spună.

O astfel de trupă formată din simpli executanți, mediocrii și tâmpiței neajutorați nu este niciodată echipa de care ai nevoie ca să depășești obstacole neobișnuite.

Nu regândesc piețele, produsele, avantajul competitiv

Intră în panică și renunță chiar și la bruma de gândire strategică pe care o aveau. Refuză orice risc, nu se gândesc la extinderea piețelor sau la reinventarea produselor și serviciilor pentru a deveni atractive.

Îi cuprinde sindromul de cazemată asediată și se concentrează exclusiv pe interiorul organizației în loc să studieze competiția, să caute parteneriate noi, să comunice deschis cu clienții sau să găsească soluții mai puțin evidente.

Se ascund sub birou

Evită să privească situația așa cum este. Resping faptele, cosmetizează adevărul. Se bazează pe noroc, soartă, așteaptă să apară din neant oameni providențiali care să-i scoată din groapă fără ca ei să facă ceva.

Încep să mintă cu  nerușinare, să nu răspundă la telefon, să amâne orice inițiativă. Devin paranoici, încep să creadă că sunt înconjurați numai de dușmani sau de incompetenți. Intră într-o perpetuă defensivă, își pierd cumpătul din orice.

Așteaptă să ajungă la fundul sacului înainte să caute ajutor

Reiau întruna soluțiile ce le-au adus succes în vremurile bune de altădată, deși a trecut mult timp de când ele dau numai rateuri spectaculoase. Se așteaptă prostește să obțină rezultate mai bune procedând mereu la fel.

Aruncă puținii bani pe care-i mai au în aceleași găuri negre care nu vor produce decât haos și dezastru. Frica le paralizează creierul și acțiunile până când nu mai rămâne  nimic de făcut.

Ce ai putea tu să faci diferit presupunând că ești un conducător de oști ajuns în corzi, într-un fel sau altul?

Să-ți strângi echipa și/sau să apelezi la ajutorul unui consultant ca să obții cel mai bun plan de ieșire din criză înainte ca pacientul, compania ta adică, să fie deja mort, pentru că înglodat în datorii, fără nici un fel de resurse materiale și cu moralul la pământ ai șanse de scăpare extrem de firave.

Să te gândești că ”boala lungă înseamnă moarte sigură” deci n-are nici un sens să aștepți minuni din senin și că ”norocul și-l face omul cu mâna lui” prin urmare să acționezi hotărât cât mai repede după ce ai intrat în criză, dacă tot nu te-ai priceput s-o previi și să găsești soluții s-o eviți.

Nu în ultimul rând să comunici deschis, fără să intri în panică cu cei pe care te vei baza ca să ieși din budă. Nu le distruge nervii țipând la fiecare pas ”lupul” pentru că te vor ignora când ți-e lumea mai dragă, precum sătenii din poveste, și vei rămâne singur exact când el chiar a venit să te mănânce. Poftă bună, lupule!