N-ai zice că ar putea să te impresioneze poveștile unui țigan bătrân. Și totuși…

Plouă infernal. Bucureștiul este ca de obicei un coșmar cu bălți. Țiganca în jur de 60 de ani trece printre mașinile parcate una peste alta și iese pe carosabil. E îmbrăcată civil, curat, decent, fără fuste colorate, sacoșe imense sau copii atârnând de gât. Face semne energice către taxiurile care străbat bulevardul.

Primul taxi liber încetinește cât să-și dea seama cine-i clientul. Se lămurește, nu-i place. Bagă cărbune încercând s-o stropească cât mai tare. Femeii nu-i pasă că taximetristul i-a pus băltoaca-n în poală. E nervoasă că n-a oprit.

Pe trotuar sprijinit de o mașină uitată pe banda pentru bicicliști stă țiganul. Are peste 70 de ani, transpiră abundent, se clatină pe picioare. Pare extrem de bolnav, slăbit, sleit de energie. Însă ochii îi sunt vii și printre grimasele de durere spun povești…

Da, am furat. Nu numai de nevoie. Și din obișnuință sau plăcere. Am învățat  să golesc buzunarele fraierilor înainte să vorbesc ori să merg ca lumea. Ar fi păcat să lași banii acestor victime sigure. Dacă nu-i rezolvi tu vine altul și ia tot caimacul. Că-i faci la alba-neagra, cu  Maradona, cu aurul fals, cu florile pe care le bagi pe gât, cu ceasurile sau ochelarii contrafăcuți, cu acte false, cu țepe la facturi nu contează. Important este să fii acolo la momentul potrivit, să operezi curat, să-ți iei înapoi ce-i de drept al tău.

A trecut fără să oprească încă un taxi liber.

Sigur, am înșelat, am mințit și am escrocat. O dată ne chinuiam să-i luăm casa unuia care o cumpărase de la un datornic de-al nostru ce dispăruse-n ceață. Ne-am strâns cu toată șatra la ușa lui zile-n șir căci nu voiam să ne pierdem banii. Poliția nu se amesteca deloc sau ne anunța din timp dacă urma să bage vreun raid ”neprevăzut” prin zonă. Țigăncile își aruncau copiii sugari peste gard, în curtea omului. După aia strigau ca din gură de șarpe. El îi arunca înapoi peste gard, în stradă. Când credeam că l-am doborât și-a cumpărat trei dobermani uriași. Asta ne-a pus pe gânduri.

A trecut fără să oprească încă un taxi liber.

Uneori am cerșit. Acasă în România mai agresiv. Trăgeam trecătorul de mână, îl mai amenințam când nu erau gaborii prin preajmă. În străinătate mai cu perdea. Cu pancarte pe care scria că suntem ba refugiați politicii, ba fără case, ba bolnavi, ba flămânzi. Cerșeam în Spania, în anii 90, pe la semafoare când un deștept aflat la volan m-a întrebat în românește ce fel de politică am făcut acasă de a trebuit să mă refugiez. L-am înjurat de mă-sa și l-am scuipat în față prin geamul deschis. M-am răcorit, iar lui i-am stricat definitiv ziua.

A trecut fără să oprească încă un taxi liber.

Mi-am bătut nevestele și copiii. Doar sunt proprietatea mea, fac ce vreau cu ei. Nu îndrăznesc să plece sau să meargă să se plângă la poliție. Femeile sunt obișnuite cu bătaia, iar copiilor li se pare ceva normal pentru că văd violența domestică peste tot unde-și întorc capul. Nu poți să nu-ți respecți părintele. E o lege nescrisă, e parte din cine suntem.

A trecut fără să oprească încă un taxi liber.

Nu de puține ori am muncit cinstit. Greu, fizic, cu cârca căci nu mi-a plăcut niciodată cartea. Am descărcat camioane, am lucrat în construcții, am vândut în târguri. Cineva a vrut la un moment dat să mă pună în spatele unui birou, să-mi dea un calculator, să mă învețe să lucrez cu el. I-am mulțumit apoi i-am zis ”ia-l de aici că nu vreau să mă rănesc folosindu-l”

A trecut fără să oprească încă un taxi liber.

Sunt obligat să plec. Piranda se agită mult și fără folos în stradă. Bătrânul țigan nu are o mașină care să-l ducă la spital. Mă uit cum îi strălucesc privirile a furie, viclenie sau durere după caz. Sper să se descurce. E calm, liniștit, își păstrează cumpătul deși se vede că-i este din ce în ce mai rău.

La despărțire ochii lui îmi mai spun o istorioară de rămas bun: ”oamenii care ne bagă-n seamă ne cer să ne schimbăm, să mergem la școală, să renunțăm la viața noastră dusă la marginea societății. Ce ne-ar putea face să ne modificăm obiceiurile, datinile sau cultura? Să ne băgăm capul sub jug? Pentru ce? Mai bine mor aici, ca un câine, pe marginea drumului sfidând spurcăciunile astea de taximetriști care se uită la mine ca la un gunoi. Lua-i-ar dracu de jigodii!”