Orice lider își dorește ca oamenii din organizația pe care o conduce să se implice cu adevărat în atingerea țelurilor comune. Acest deziderat nu se obține ușor. Este nevoie să-ți cunoști subalternii și să interacționezi cu ei la nivel emoțional ca ei să-ți livreze în schimb productivitate. Numai conectatrea emoțională va genera combinația de sentimente necesară pentru a-i determina să dea tot ce pot fără să ceară bani în plus la fiecare pas.
Nu orice lider știe că implicarea angajaților nici nu vine de la sine și nici nu rămâne veșnic odată obținută. De aici și lipsa oricăror initiative, personale sau organizaționale, pentru menținerea sau creșterea implicării. Credința că este de ajuns pentru un conducător să fie tehnic competent ca toată lumea să îl iubească și să îl urmeze este falsă și neproductivă.
Există încă prea mulți manageri care iau decizii ținând capul în nisip și nu pricep în ce fel atitudinea, comportamentul, moralitatea și etica fiecărui membru al echipei pot contribui la creșterea sau scăderea productivității întregii operațiuni. Ei sunt principalul motiv pentru care valorile companiei rămân doar vorbe și care încurajează prin inacțiune sau nepăsare comportamente discutabile.
Tot ei, poate că fără să o conștientizeze, sunt cei care, ignorând factorul uman al ecuației, risipesc resursele prețiose și limitate ale organizației și devin astfel principală piedică în atingerea obiectivelor pe care și le propun.
Ce mi se pare ciudat este că acești lideri de conjunctură, nu neapărat incompetenți, dar cu siguranță complet inabili în gestionarea relațiilor cu oamenii, sunt ei înșiși motivați și de ambiție.
Așadar ce îi face să nu înțelegă puterea ambiției ca factor de motivare? Ce îi face să nu realizeze că, impunând proceduri și politici al căror unic scop este controlul, nu fac decât să polarizeze voința și creativitatea angajaților spre soluții de evitare a rigidității și stupidității managementului?
Poate că, pe termen scurt, unii oameni din subordinea ta îți vor accepta hachițele, vor vrea sa-ți demostreze că ești nesimțit fără motiv și vor livra rezultate bune. Pe termen mediu însă îți vor răspunde toți cu aceeași monedă și anume nepăsarea. Neimplicarea emoțională a liderului înseamnă randament scăzut în toată organizația, oameni nefericiți și nemotivați plus o atmosferă apăsătoare.
Cea mai periculoasă cultură pe care o poți clădi în business este cea în care agresiunea, pedepsele și indiferența conducătorilor fac oamenii să simtă că nu au nici un motiv să-și bată capul cu productivitatea, inovația, colaborarea sau învățarea.
