Se vehiculează o teorie că punctele tari ale conducătorului ar putea fi periculoase pentru el și pentru rezultatele companiei. Eu cred că această axiomă este adevărată, cel puțin în unele cazuri, pentru simplul fapt că am întâlnit-o în practică. Și nu numai o dată…

Ca orice om, liderul nostru crede în rețetele pe care le-a folosit în trecut și care l-au adus pe vârf de ierarhie și uneori nu are destulă tărie de caracter sau capacitate de evaluare a situației cât să renunțe la ele sau să le adapteze dacă e cazul.

Șeful, odată ajuns sus acolo, nu mai admite că e posibil să greșească și ca atare ”o ține pe-a lui” până convinge pe toată lumea că pământul e pătrat sau că soarele răsare de la vest că doar n-o să ”piardă” dezbateri cu subalternii și să-și terfelească prestigiul sau imaginea.

Am lucrat o vreme cu tipul de CEO care reușise să-și seducă mult dincolo de limita normalului toți colegii din firmă și mi-a fost greu să rezist unanimității lor tâmpe. Subordonații săreau în foc ori de câte ori le-o cerea șeful și făceau asta din convingere, nu din obligație sau ordin.

Rău era că nimeni nu-și mai punea demult problema dacă omul are dreptate sau e pe miriște. Nimeni nu mai întreba nimic, nimeni nu chestiona calea pe care o arăta. Uneori n-avea dreptate și ca urmare treaba ieșea prost sau foarte prost.

La analiza post factum vinovați erau desigur clienții care nu știu ce vor dar se cred deștepți, competitorii care semnează contracte pentru că dau șpagă și orice alt factor extern care putea fi luat în calcul și asupra căruia nu se putea acționa în mod direct.

Pentru că era o companie populată cu oameni sprinteni la cap, posesori ai simțului umorului, se dezlănțuia caterinca pe seama înfățișării, ideilor fixe și lipsurilor de cunoștințe sau de bun simț a celor care nu au vrut să lucreze cu noi.

Ce s-a întâmplat în cazul dat ca și în altele asemănătoare, este că liderul carismatic și pretinsa lui infailibilitate pe care o înghițise tot poporul cu undiță cu tot, au împiedicat echipa și respectiv firma să se dezvolte și să învețe din greșeli pentru simplu fapt că nimeni nu credea că șeful o poate lua pe arătură vreodată și, ca atare, nu identificau nimic de corectat sau de îmbunătățit în grădina proprie.

Dacă ținta liderului este să câștige fiecare dezbatere sau să aibă dreptate mereu nenorocirea este aproape. Oricâte calități ar avea conducătorul dacă nu are și bun simțul necesar să realizeze că poate să greșească, că nu are totdeauna dreptate, că nu este deținătorul soluțiilor optime indiferent de situație și că are nevoie lângă el de cel puțin de o voce critică și rațională care să-l readucă periodic cu picioarele pe pământ, va scăpa mai devreme sau mai târziu hățurile.

Prin urmare nu cred că punctele tari ale liderului sunt neapărat un pericol major pentru compania pe care acesta o conduce câtă vreme se poate comunica normal cu el și nu se crede încă Mighty Mouse.

Este de luat în seamă că rezistența omului, oricât de bine intenționat ar fi el, expus puterii absolute și lipsei de confruntare, este limitată. Convingerea că este infailibil, nevoia de se înconjura doar de lingăi, refuzul adevărurilor incomode sau vopsirea convenabilă a realității se instalează în mintea conducătorului și aduc dezastrul sigur, rapid și durabil.