Valorile în care crezi îți ghidează acțiunile, deciziile și comportamentele. Folosindu-te de ele îți alegi comunitatea în care-ți consumi timpul, compania la care dai cu sapa sau cetățenii pe care-i elimini din viața ta pentru că te calcă pe sistem.
Oricât ai fi de atent, te trezești uneori implicat în proiecte ciudate ce se desfășoară în locuri unde tot poporul vâslește vânjos împotriva principiilor tale și nu e deloc simplu să te descurci, pentru că te învârți într-o lume pe care o percepi ca fiind aberantă. Fiecare mișcare te face să simți străin, încorsetat, incomodat, îngrețoșat.
E posibil să-ți dea târcoale ideea nefericită că strângând din dinți poți trece peste aceste divergențele filozofice ireconciliabile, că se vor atenua cu timpul dacă-ți vezi de treaba ta și reduci la minim interacțiunile cu dușmanul.
Mare greșeală! Nu se va rezolva niciodată de la sine, nu va scădea în intensitate, ci se va agrava, va produce furie, violență și conflicte neproductive fără număr. Pe scurt a sosit momentul să pleci!
Poveștile cu disfuncții grave la nivelul valorilor au dus și vor mai duce firme la faliment, stagnare, frustrare, haos, anarhie sau dezastru. Iată câteva exemple:
Compania sunt eu
Actul unu. Patronul își savurează alcoolul de prânz. Tăria alunecă ușor pe gât. Omul nostru simte căldura în tot corpul, mâna încetează să-i mai tremure, viața redevine frumoasă. Realizează că a trecut prea mult timp de când stă pe uscat, aproape jumătate de oră.
Aruncă o privire pe peretele înțesat de ecrane. Camerele de luat vederi instalate peste tot îi arată care-i situația în fabrică, în birouri, în grădină. Îi sar în ochi trandafirii. Arată bine. Totuși ar mai merge aranjați un pic.
Sună la vopsitorie. Cere ca două vopsitoare să iasă urgent la trandafiri. Maistrul vopsitor îngheață. E mult în urmă cu producția. Sunt deja trei camioane în curte care așteaptă să fie încărcate. Export în Germania. Încearcă să argumenteze. E făcut albie de porci și redus la tăcere.
Maistrul nu se dă bătut. Cere ajutorul directorului executiv. Acesta îi susține punctul de vedere. Se duce la stăpânire să găsească o soluție funcțională. Fără succes. E trimis la plimbare cu șuturi în fund. Ești un idiot. Nu reușești să-ți planifici treaba. Compania sunt eu, zbiară patronul aruncând după el cu sticla de votcă goala.
De ce te dai la comisionul meu
Actul doi. Acțiunea se petrece într-o companie multinațională cu ștaif. Obiective ambițioase de creștere. Echipa de conducere e nouă, formată din trei directori – șeful mare, comercialul și financiarul. A venit toamna. Rezultatele sunt bune dar e clar că țintele anului vor fi ratate de puțin.
Încep discuțiile despre cum se poate drege busuiocul. Să rămânem pe calea cea bună pe care suntem deja, recomandă comercialul. O să pierdem ceva la comisioanele noastre de anul acesta dar o să câștigăm pe termen mediu și lung. Angajații înțeleg încotro mergem și fac tot posibilul să contribuie la atingerea scopului comun.
Șeful mare nu e de acord. Să mărim presiunea pe oameni, să reducem cheltuielile în general și în special cu marketingul, învățarea sau dezvoltarea personalului. Să ne știe lumea de frică. Să-i dăm afară pe cei care nu respectă întrutotul regulile și procedurile.
Financiarul o vede și mai simplu. Să ne dăm chiloții jos cu prețul, facem oferte cum piața nici în vise n-a visat. Așa o să vindem mult. În plus ucidem competiția. Să militarizăm compania, nimeni nu trebuie să sufle-n front. Iar dacă nici așa nu ieșim la liman o să vopsim raportările astfel încât cifrele finale să arate bine. Doar nu vreți să ne ratăm comisioanele.
Să-i ucidem pe micuți
Actul 3. Doi asociați pornesc la drum. Cât timp sunt singuri în business totul e ok. Trag la același jug, se ridică reciproc din noroi, construiesc împreună. Dar afacerea crește. Este nevoie de ajutor din afară. Încep angajările.
Unul recrutează oameni cu potențial, dornici să învețe, să se dezvolte, să devină independenți, să poată gestiona proiecte complexe. În echipa lui se colaborează, se comunică transparent. Relațiile sunt calde, prietenoase, camaraderești.
Celălalt aduce lângă el doar angajați ascultători, obișnuiți să respecte mii de proceduri, fără viziune, incapabili să învețe chestiuni noi, visând să fie mereu ghidonați de un tătuc autocratic. Relațiile în echipă sunt formale, distante, înghețate.
Fiecare își ia deciziile conform propriei viziuni. Angajații, furnizorii, partenerii nu înțeleg mare lucru. În funcție de omul aflat la manete trăiesc cu senzația că lucrează cu două firme diferite care adesea încearcă să se ucidă una pe alta.
Indiferent cine ești petreci prea mult timp la munci ca să-ți transformi o parte importantă din viață într-un film de groază. Prin urmare merită cu prisosință să investești timpul necesar identificării valorilor în care cred ceilalți, înainte să bați palma cu un client, un partener, un angajat/angajator sau un furnizor.
Construind pe o temelie șubredă nu vei avea parte de liniște, pace, colaborare eficientă sau comunicare deschisă. Dacă nu există un numitor comun în zona principiilor la care nu ești dispus să renunți, vezi-ți de drum. Nu te încuscri cu oamenii care îți vor transforma viața într-un coșmar fără să facă nici un efort.
Ține cont că adorăm oricum să fim în barcă cu faliții noștri, indiferent cât de tare bat ei câmpii. Iar asta ne ajută să ne închidem ochii, urechile și nasurile în fața argumentelor care nu susțin adevărul așa cum preferăm noi să fie.
Realitatea bazată pe fapte, pe înțelegerea și acceptarea unor opinii diferite nu ne place. De ce am clădi încredere reciprocă, am purta discuții productive sau am stabili planuri îndrăznețe și aplicabile? Mai bine să moară și capra vecinului cu valorile ei cu tot decât să ne împăcăm cu dușmanii proveniți din alte filoane ideologice. Piei satană!
