Un șef de 2 lei care-și terorizează subalternii găsești pe toate drumurile chiar fără să te străduiești prea tare.

Nici nu e important dacă este un maniac al controlului absolut, un absent, un egocentric, un stăpân de sclavi, un amputat emoțional sau doar un tâmpit mediocru care prin inacțiune, lașitate și lipsă de viziune duce compania în prăpastie. Important este cum te face să te simți și cât îți este de complicat să livrezi rezultate muncind cu maimuțoiul în cârcă.

Sfatul meu pentru cei chinuiți de un superior ierarhic a fost, este și va fi să-și vadă liniștiți de drum fără să se uite-n urmă, adică să plece din firmă sau departament după caz. Aici intervin complicațiile…nu-mi permit să plec, unde să mă duc ba chiar celebrul și aiuritorul de ce să nu plece el pe care l-am auzit relativ recent de la o doamnă extrem de nemulțumită de managerul ei.

De dragul discuției și nu pentru că-mi vine a crede că funcționează pe meleagurile mioritice să vedem ce-ți recomandă consultantul de resurse umane american să faci când te terorizează un șef:

Identifică-i slăbiciunile și când vine vorba despre dezvoltare profesională recomandă-i să participe la sesiuni de training care să-l ajute să le depășească.

Oricât ar părea de neverosimil am făcut-o și pe asta. I-am spus șefului meu că un curs de comunicare, de exemplu, face bine oricui, indiferent cât de bun este și că ar putea fi o idee productivă să participăm împreună la unul.

Nici măcar nu a devenit suspicios, a zis doar: ”Ce rost are să ne pierdem vremea? Avem destule altele de făcut!” Când le intră în cap că-s infailibili nu prea mai ai loc de întors.

Poartă-te cu el cum ai vrea să se poarte și el cu tine. Adică dacă el întârzie mereu și vine nepregătit la întâlniri tu vino la timp și cu lecțiile făcute. Și pe asta am încercat-o personal și, în cazul meu, a dat rezultate negative.

De unde nesimțitul meu întârzia 10 minute și își cerea scuze că e nepregătit pentru discuție s-a ajuns rapid la întârzieri de 1 oră și peste și la întrebarea candidă ”de ce ne întâlnim?”.

Nu pentru că n-ar fi fost informat ci pentru că nu-l interesau timpul și eforturile subalternilor, nu respecta pe nimeni și credea că soarele se învârte în jurul lui.

Reacționează pozitiv când se comportă bine și ignoră-l când se comportă stupid. Recunosc sportiv că odată ce mi-a fost vizibil caracterul discutabil (infect) al șefului meu nu am mai avut reacții pozitive.

Înainte de a mă decide eu, că el este un cretin rău intenționat, nu am văzut nici un fel de tresărire dacă abordai pozitiv sau distructiv. Am testat însă cum e să-l ignor.

Nu mi-a mers. Se înfuria, îi săreau capacele și ochii din orbite, țipa mai mult și mai tare ba chiar devenea violent cu mobilierul, cu gadget-urile din dotare și cine știe ce alte idei i-ar mai fi trăsnit prin cap dacă nu aveam 20 de centimetri și 50 de kg în plus față de el. Pe scurt nu vă recomand cu ignoratul.

Fă gașcă cu colegii tăi fără să-ți bârfești managerul sau să te plângi că-i incompetent, nesimțit și iresponsabil. Mi se pare un sfat tipic americănesc, adică sună oarecum bine în teorie dar este neaplicabil.

Americanul crede că în felul acesta colegii vor vedea că faci treabă și-ți vor pune o vorbă bună în caz de conflict. Eu cred că visează pentru că în 99% din cazuri colegii se vor face că ninge, iar acel 1% care s-ar putea trezi vorbind pentru tine va fi ignorat grațios sau intimidat să tacă.

Se spune că dacă tot ești la Roma ar fi bine pentru tine să te porți ca romanii. Eu nu am pretenția că experiența mea nefericită cu un amator în ale managementului ajuns dintr-o greșeală de recrutare într-o poziție care-i depășea serios nivelul de incompetență este o regulă.

Dar nici o excepție nu mi se pare. Tu ce zici? Ai merge pe mâna americanului dacă șeful tău ar fi un bou cu acte?