Toți oamenii pe care îi cunosc sau cu care am lucrat și care au o conexiune la internet și un computer în folosință la servici petrec ceva timp pe net ca să-și rezolve probleme personale sau pur și simplu ca să se distreze pe Facebook sau aiurea. Probabil nu te șochează deloc asta pentru că și tu faci la fel, chiar mai des decât ți-ar plăcea să recunoști.

Te uiți ce model de telefon ți s-ar potrivi, unde să pleci în concediu peste 11 luni, ce pantofiori se mai poartă, la ce scoală să-ți dai copilul, cine-i cel mai bun medic ORL-ist din târg sau cauți informații despre orice altă nevoie presantă a vieții tale personale.

Ce face managerul obișnuit când vede cu ochii lui sau este informat de binevoitori că subordonații lui își petrec timpul pe Facebook conversându-se cu soacra și cu colegii de la grădiniță? Se simte frustrat că se fură din timpul pe care angajații îl datorează conducătorului, nu companiei.

Vrea să schimbe ceva și o face așa cum știe mai bine, adică se gândește la reguli și proceduri care să restricționeze accesul la unele adrese și la pedepsele cele mai potrivite pentru recalcitranții care vor găsi o cale să-și continue obiceiul.

De ce este asta o reacție  stupidă?

În primul rând pentru că pornește de la presupunerea că a permite oamenilor să-și rezolve chestiuni personale în timpul jobului este greșit.

În al doilea rând pentru că ignoră cauza pentru care oamenii îți petrec timpul pe net și se concentrează doar pe reducerea efectelor, ceea ce demonstrează amatorism în management și credința stupidă că deși nu elimini cauza ea va înceta ca prin minune să acționeze.

Pe scurt dacă angajatul știe ce se așteaptă de la el la serviciu îi este clar cum trebuie să acționeze, în 99% din cazuri își va face treaba în loc să se complacă în indiferență față de cerințele companiei și să se apuce de rezolvarea preocupărilor personale sau de distracție.

Când omul își face treaba bine într-o întreprindere normală va fi recompensat într-un fel sau altul, nu neapărat prin bonificare financiară.

Dacă nu există recunoașterea rezultatelor obținute sau a comportamentelor dorite este foarte probabil ca interesele personale să devină brusc prioritare.

Unii conducători au prostul obicei să se implice în fiecare detaliu al activității subordonaților lor, adică sunt micro manageri și soacre concomitent.

Această abordare îi va face pe subalternii lor să fie pe Facebook înainte ca șeful să-și întoarcă complet capul și să rămână acolo până când vor fi din nou controlați.

În concluzie dacă omul știe ce are de făcut, are mandatul necesar ca să-și ducă treaba la bun sfârșit și este responsabilizat pentru calitatea rezultatelor obținute își va vedea de treabă.

Dacă însă este urmărit ca la poliție, corectat la orice detaliu, nevoit să facă mereu cum zice șeful și penalizat fiindcă are sau nu are bască, își va rezolva în primul rând problemele personale apoi va fructifica orice moment de respiro ca să se distreze pe net.

Pentru managerii de tip Atilla Hunul merită menționat ca tăierea accesului la internet sau la anumite adrese nu rezolvă în niciun fel problema.

Chiar și fără aceste instrumente de distracție oamenii nu vor folosi timpul astfel eliberat ca să facă treabă, ci vor căuta alte căi să se distreze, de exemplu spunând povești despre incompetența și lipsa de imaginație a liderului lor.