În multe grădini corporatiste există sisteme de evaluare ale performanței mai mult sau mai puțin sofisticate care mănâncă sufletul angajaților câteva zile pe an.
Unele dintre ele chiar îți explică că cel mai probabil ai în echipa ta 15% care performează excepțional, 75% care performează bine și 10% care funcționează sub standardele minime.
Și după ce-ți arată cum stă repartizarea statistica a performanței îți cer, imperativ, să livrezi evaluările conform acestui algoritm.
Este amuzant să vezi managerii lipsiți de experiență cum se străduiesc să inventeze super staruri sau incompetenți în conformitatea cu indicațiile înaltei porți ignorând grațios situația din teren.
Dacă 10% trebuie să fie tâmpiți iar noi nu avem tâmpiți atunci să ne conformăm și să-i producem.
La fel și cu excepționalii; n-avem niciunul dar dacă trebuie inventăm noi ceva!
Până la urmă acești entuziaști ai completării formularelor cu mânie proletară vor fi temperați undeva mai sus pe scara ierarhică, pentru că nimeni nu-și dorește bătăile de cap ce ar putea urma când evaluezi cu parul.
Ce se întâmplă dacă scapi bolovanul mai departe este cu adevărat haios.
În sute de pagini se fac planuri de dezvoltare pentru under performeri. Acestea prevăd zeci de întâlniri cu șeful direct, documentarea discuțiilor, evaluări peste evaluări ale progresului făcut și desigur concluziile finale ale programului.
Orice conducător cu experiență înțelege că nu va avea în veci amin timp să se ocupe măcar de un singur neperformant, darmite de mai mulți și evaluează în consecință.
Nici măcar managerii obsedați de control, cu standarde morale discutabile nu vor face mai mult decât să-și amenințe subordonații că-i vor nota nesatisfăcător pentru că nu vor să se confrunte nici cu oameni care contestă evaluarea, nici cu procedura birocratică infernală pe care ar trebui să o respecte, ba chiar să o documenteze.
În concluzie care este utilitatea sistemului de evaluare al performanței pentru îmbunătățirea reală a rezultatelor? Niciuna!
Pentru angajații care fac treabă bine sau foarte bine oricum procedura nu prevede nici un fel de inițiativă, ceea ce este absolut stupid. Nu vor fi lăudați sau recompensați în mod evident ca urmarea a acestei evaluări.
Cei care au rezultate îndoielnice ar trebui să treacă printr-o procedură atât de complicată încât nimeni nu-și pune problema să o aplice.
Ce ar avea de învățat un antreprenor din această poveste?
În primul rând să nu neglijeze dezvoltarea oamenilor care fac treaba bine și foarte bine. Apoi să nu dea feedback-ul de performanță anual, ci ori de câte ori observă că lucrurile pot fi îmbunătățite.
Nu în ultimul rând, că orice procedură pe care te gândești să o implementezi în organizație ar trebui fie să-ți simplifice viața, fie să aducă beneficii. Dacă nu face nici una nici alta nu ai nevoie de ea și nu-ți faci niciun serviciu adăugând niște birocrație inutilă proceselor organizaționale existente.
