Brandul care merită să-l faci cunoscut dacă vrei o viață mai simplă în business ești tu!
S-ar putea ca promovarea propriei persoane să ți se pară, pentru început, o treabă complicată, obositoare, greu de dus la bun sfârșit și oarecum în contradicție cu modestia, despre care părinții tăi ți-au spus că ar fi o valoare esențială.
Dar cine poate să depene, mai bine decât tine, povestea care include promisiunile pe care le poți onora, succesele sau dezastrele de la cingătoare, emoțiile pe care le generezi celor cu care intri în legătură? Desigur, nimeni altcineva!
Oamenii cumpără mult mai ușor de la un brand decât de la un ”no name” pentru că știu, sau cred că știu la ce să se aștepte.
Ceva din experiența anterioară avută a rezonat cu preferințele lor, i-a făcut să se simtă excepțional, le-a rezolvat o preocupare, i-a distrat sau i-a ajutat să identifice o scurtătură utilă iar asta îi face să revină, ba chiar să recomande aceeași soluție amicilor lor.
Așa că suflecă-ți mânecile și apucă-te să-ți transformi imaginea într-un brand deoarece este un pas vital pe drumul abrupt către succes, indiferent cum arată succesul pentru tine – un salariu mai mare, business nou, notorietate, reputație, mai puțin timp petrecut între joburi, alegeri câștigate sau recunoaștere.
Construcția unui brand personal care să lucreze pentru tine tot timpul presupune să:
Spui lumii cine ești astfel încât să ajungi cunoscut. Desigur nu-i de ajuns ca numele tău să fie recunoscut de către cei care se învârt în aria ta de interes, deși este un prim pas bunicel.
Apoi ar fi de dorit să iei o atitudine, în special în chestiunile discutabile. Să ai un punct de vedere și să-l exprimi clar, tare și răspicat indiferent cui nu-i convine să-l audă.
Nu vei ajunge niciodată celebru pentru că te miști cu atenție ca să nu superi pe nimeni, este necesară cel puțin o idee originală care să te diferențieze de marea masă.
Ar fi minunat pentru tine ca ceea ce faci, să semene binișor cu ceea ce susții în plan discursiv, astfel încât să nu apari în ochii publicului ca predicatorul fariseu.
Îți cunoști publicul ca să știi cine sunt cei care te urmăresc, să le descoperi nevoile, să le oferi soluțiile optime, în timp util. Să le arăți respect, să folosești un limbaj adecvat atunci când comunici cu ei, să-i însuflețești, să-i motivezi și să-i faci, măcar un pic, mai buni.
Ori de câte ori poți segmentează-ți audiența și oferă fiecărui public soluțiile personalizate care-l vor purta către atingerea obiectivelor propuse.
Ai un mesaj atractiv care informează, educă sau distrează. Să spui povești cu tâlc, să fii clar, direct și descriptiv. Să iei în calcul părerile celor care au ceva de spus și-și doresc să contribuie legitim la valoarea rezultatului final.
În același timp să fii capabil să eviți dezbaterile sterpe, neproductive, de dragul contrazicerii. Să înțelegi că orice conținut ai transmite nu poți să fii plăcut de toată lumea și că brandingul personal nu este un concurs de popularitate.
Folosești o rețea complexă de distribuție a ideilor tale, să nu te mulțumești cu un site de prezentare și câteva linkuri întâmplătoare spre el. Utilizează puterea social media fructificând toate canalele care se potrivesc cu tine sau cu mesajul tău.
Nu scoate din calcul televiziunea, radioul, evenimentele sau printul de specialitate (reviste, cărți, etc) chiar dacă-ți par mijloace de difuzare ușor ruginite, mai degrabă pe placul nostalgicilor.
Prezența în toate mediile contribuie decisiv la consolidarea imaginii personale. Dacă nu poți să te descurci de unul singur, apelează la un specialist în comunicare care te costă cu mult mai puțin decât lipsa de reacție.
Valorifici oportunitățile de interacțiune atât cu cei care te ascultă , cât și cu cei care te-ar putea promova în industrie sau către publicul larg.
Asta presupune să comentezi afirmațiile celor care au influență când ai ceva de adăugat ce merită menționat. Să răspunzi tuturor celor care-ți pun întrebări sau îți solicită ajutorul. Să eviți cu obstinație capcana de a vorbi către oameni, nu cu ei.
În concluzie vei fi capabil să-ți construiești un brand personal care să-ți deschidă uși, să-ți aducă noi oportunități, să-ți confere un statut social dezirabil dacă reușești să-ți faci cunoscut numele, să ai păreri proprii pe care să le susții pasional și cu argumente, să fii ușor de găsit sau de abordat de către cei care vor ajutorul tău.
Pentru că în fiecare moment se schimbă circumstanțele, moda, competitorii sau nevoile stringente ale pieței ești în situația de a recâștiga permanent atenția, loialitatea și interesul celor cu care vorbești.
Eforturile de construire și consolidarea a brandului personal nu se termină niciodată, deci ai nevoie oricând de un strop de magie, generozitate, inventivitate sau empatie în plus. Găsește-l!