M-a lovit criza și am intrat în panică. Am reacționat ca un tâmpit de parcă cineva mi-ar fi amputat brusc creierul. Am luat decizii proaste pe care le-am pus în practică imediat, fără să analizez riscurile sau pașii următori. Necunoscuții care au aflat povestea m-au urât sau au făcut mișto de mine. Apropiații s-au întrebat dacă nu cumva am căzut în cap.

În prima fază m-am dat mort în păpușoi cu gândul că așa trece furtuna iar cetățenii indignați de gafa mea monumentală vor înceta să-mi scuipe semințe-n cap și-și vor găsi altă ocupație mai productivă.

N-a mers, așa că am negat evidența în speranța că o să mă creadă cineva, o să împart mulțimea setoasă de sânge în două tabere adverse care-și vor sparge nasurile mult timp după ce vor fi uitat de la ce s-au luat.

Nici așa nu am ieșit la vopsea deci am decis că e momentul să dau vina pe pianist, viteza vântului, căldura mare de afară sau strigătul răgușit al cocoșului din vecini pe care-l vânează noaptea un corporatist nervos.

Cum nimeni n-a mușcat din momelile întinse pe tot terenul am socotit că a venit timpul să-mi cer scuze. Am făcut-o cu jumătate de gură, în limba de lemn a firmelor de PR mioritice care iau premii la concursurile naționale de profil numai pentru că știu să emită facturi babane unor clienți abulici.

Cam pe aici s-a terminat benzina mașinii mele de idei proaste, nu înainte de încerca să schimb subiectul discuției, să demonstrez că nu-mi pasă de opinia publică, că sunt Zen și-mi văd netulburat de agenda mea obișnuită.

Am tras linia dar mi-a dat cu minus deoarece mulțimea de posibili clienți, parteneri, furnizori, angajați, se uită la mine de parcă aș fi înghițit o umbrelă și mă cred un prost cu acte agresiv, pus pe harță.

În plus câțiva cetățeni model mânați în luptă de civismul lor feroce, extrem de la modă zilele astea, îndeamnă publicul larg să-mi boicoteze afacerile sau să mă ucidă cu pietre în piața publică.

După ce am analizat un pic folosindu-mi de data asta capul, în loc de gheata la piciorul stâng, am ajuns la concluzia că aș fi putut să:

• Accept din prima că există o criză, că este serioasă, că eu sunt vinovat că a ieșit prost
• Arăt lumii că nu sunt un măgar nesimțitor, că-mi pasă cu adevărat, că înțeleg punctul de vedere al celor pe care i-am nedreptățit
• Îmi cer scuze sincer, să fiu deschis, onest, să vorbesc fiind eu însumi, nu varianta mea cea mai stupidă imaginată de profesioniștii de PR
• Ofer cea mai bună soluție ca să înlătur atât problema creată cât și ca să mă revanșez față de cei afectați

Experiența îndelungată pe care am acumulat-o în mulți ani de activitate în mediul corporatist mă ajută să pricep că este responsabilitatea mea să mă fac înțeles corect dacă tot mă apuc să deschid gura. Știu că e bine să vorbesc pe limba audienței pe care o țintesc, să-mi transmit mesajul pe canalele care-i ajung la cei care sunt dispuși să-mi ia în considerare punctul de vedere.

Nu mai cred demult în povești cu zâne ori în existența agențiilor de PR mioritice care știu să facă altceva decât o frecție la piciorul de lemn sau o compunere jenantă ce nu poate fi preluată ca atare nici măcar de publicațiile cu standarde de calitate sub nivelul mării.

Am văzut că în situațiile de criză, dacă nu acționezi coerent ca să scoți capul din budă, datul din gură, oricât de șmecher pare la prima vedere, e inutil. Că este neproductiv să te victimizezi aiurea sau să cauți justificări aberante. Că trebuie să-ți respecți cu sfințenie promisiunile ca să recâștigi încrederea pierdută.

Dacă aș putea să mă teleportez înapoi în timp, la momentul declanșării crizei pe care am gestionat-o ca un aprozarist beat, oare m-aș ascunde din nou după deget pretinzând că spectatorul nu știe, n-a văzut prea bine sau n-a înțeles corect circumstanțele sau aș admite că am dat-o de gard, că am fost un tâmpit dar acum, la spartul târgului, vreau sincer să îndrept lucrurile.

Greu de spus dacă aș merge din nou pe gustul publicul larg, pe spectacol, pe circ cu poalele-n cap, pe înjurături suculente, atacuri la baionetă, epitete colorate ori pe o soluție simplă, nespectaculoasă dar de bun simț.

Dacă ai fi fost în locul meu tu ce scenariu ai fi ales un ”happy end fericit” și liniștit sau circul tâmpit caracteristic amatorului entuziast suit peste noapte-n copac?