Sunt la al treilea team building cu astrolog. Îmi spune să renunț la bunătatea mea proverbială, să încep să mă promovez agresiv în fața colegilor și șefilor. Îmi recomandă să depășesc limitele politeții la nevoie. În rest e bine să cântăresc cu atenție lucrurile înainte să acționez, să-mi fac un plan, să mă țin de el pe cât posibil.
Nu, nu este ficțiune, ci adevărul gol goluț. Și da, firma plătește team building-ul cu astrolog și pregătește ca următor pas în dezvoltarea echipei workshop-ul de voodoo pentru îmbunătățirea relațiilor dintre colegi și scăderea numărului de zile de concediu medical.
Pentru top management meniul este de-a dreptul variat: cursuri de ghicit direcția companiei în tarot, definirea strategiei cu șamanul certificat, meditație transcendentală asupra proceselor critice, rugăciuni pentru creșterea cotei de piață și mentoring cu mama Omida.
Am trăit până nu demult cu impresia că orice firmă investește în programele de dezvoltare profesională cu un scop precis cum ar fi creșterea productivității, dobândirea abilităților strict necesare activității, îmbunătățirea prestației liderilor sau stăpânirea tehnicilor de clădire a unor relații interumane care să conducă la materializarea viziunii. Se pare că nu (mai) este așa. Să vedem de ce:
Dezinteresul față de programele de dezvoltare a celor care conduc companiile. După ce au tăiat bugetele atât cât i-a ținut pixul sau atât cât le-a permis înalta poartă, majoritatea GM-ilor și-au scos povestea atât din lista de preocupări cât și din agendă. Să se spele HR-ul pe cap cu învățarea că și așa nu fac mare lucru în rest. Noi ne ocupăm de treburile serioase.
Lipsa obiectivelor și a indicatorilor de măsurare a succesului. Cu bănișorii de training în sacoșă, departamentul de resurse umane este interesat doar să bifeze numărul necesar de acțiuni în intervalul de timp dat și nimic mai mult. Oricum nu le spune nimeni din business în ce sens e nevoie să fie deșteptați oamenii sau cum o să ne dăm seama dacă nu am aruncat banii pe fereastră.
Instrumentele de evaluare a nevoilor de training. Fie nu există deloc, fie le inventează repede și pe genunchi un amator, tot de la HR, folosind întrebări cu răspuns inclus. După aia mergem la furnizorii noștri istorici să inventeze ei ceva ”ca să fie bine și să nu fie rău” (Gică Hagi) și desigur să vină cu ceva nou, spectaculos și cum nu a mai făcut nimeni dacă se poate, astfel încât clientul intern să fie mulțumit și să ne dea notă bună la impresia artistică.
Indicatorii aiuritori de performanță ai HR-ilor care se ocupă de training și dezvoltare care fac posibile aceste aberații. Pe scurt măsurăm eficacitatea oamenilor responsabili de dezvoltarea angajaților prin numărul de acțiuni desfășurate și prin feedback-ul participanților despre cum s-au simțit și nu despre ce au învățat sau ce pot să aplice astfel încât să devină mai productivi pentru companie.
Așa se face că astrologul și șamanul sunt marfă iar acumularea de abilități e nașpa pentru că a trebuit să ne folosim creierul, mâncarea a fost puțină, a lipsit meniul de post și trainer-ul încerca să se asigure că am învățat ceva în loc să ne spună platitudini și generalități despre viitorul nostru luminos.
În același timp nu pot să nu-mi pun întrebarea ce-o fi oare în capul companiilor mai mult sau mai puțin serioase de training și consultanță care oferă, la cerea clientului ce-i drept, tarot, rugăciuni sau meditații pe post de dezvoltare profesională? Habar nu am.
Aștept cu interes oferte pentru cursuri intensive de sinucidere în masă. Desigur pentru că asta vrea clientul. Team building-ul cu mama Omida sau leadership–ul după legile lui Zamolxe sunt deja fumate.