Tovarăși de drum

Am întâlnit în ultima vreme oameni care vroiau să înceapă un business sau să preia unul existent și am observat că-i preocupa dacă e mai bine să pornească la drum de unii singuri sau ar fi mai potrivit să-și găsească un partener care să le fie sprijin în călătoria spre succes.

Nu vorbesc despre un asociat finanțator care să vină cu banii și atât, ci de cineva care să participe activ la creșterea, dezvoltarea și monitorizarea afacerii.

Pentru că nu este ușor să decizi dacă ai sau nu nevoie de un tovarăș de drum și nici cu ce ar trebui el să contribuie la asociere, m-am gândit să-ți povestesc cum se vede de la mine această dilemă.

Să te înhami la un business nou de unul singur pare complicat mai ales când resursele financiare nu te dau afară din casă, dar prezintă avantaje certe cum ar fi că faci ce vrei, când vrei și cum vrei.

Te poți consulta cu angajații sau consultanții când nu ești sigur care-i calea optimă, dar răspunderea rămâne în totalitate a ta.

Dacă te țin buzunarele, ești mai degrabă obișnuit să auzi doar ce-ți convine, ai experiență și relații care pot aduce contracte, e mai bine să nu te complici cu un partener evitând astfel certurile inerente legate de cine a contribuit mai mult, cui îi pasă cu adevărat, ce ne face să greșim mereu la fel sau de ce procedăm numai cum zici tu.

Un partener de nădejde te ajută să duci la bun sfârșit mai multe inițiative în același timp ceea este important pentru un business mic. Experiența, abilitățile, relațiile lui aduc un plus important deoarece cresc șansele să semnezi mai repede primele deal-uri.

La nivel psihologic sau motivațional el te poate ajuta să te aduni,  să te concentrezi către chestiunile importante și urgente, să dai tot ce poți din tine.

Partenerii sunt coachi, mentori și chiar psihologi unul pentru celălalt în momentele grele ale creșterii companiei, ceea ce este extrem de util dacă nu degenerează în co-dependență.

Așadar dacă-ți trebuie câte un umăr pe care să te plângi când te apucă disperarea sau ai nevoie de cineva care să te ajute să-ți depășești îndoielile și să te mobilizezi, încearcă să-ți găsești un coechipier.

Alegerea de a lucra împreună cu altcineva în business nu este un moft ci o decizie strategică, la fel cum este determinarea mix-ul de produse și servicii pe care urmează să le oferi clienților, stabilirea piețelor cu care vei lucra sau definirea avantajului competitiv. Asta înseamnă că știi clar răspunsul la întrebări precum:

  • Ce m-a făcut să nu plec singur la drum?
  • Avem aceeași viziune?  Dacă da, care-i aia?
  • Care este motivul principal pentru care mi-am ales acest partener și nu altul?
  • Ce așteptări am de la mine și respectiv de la omul cu care am hotărât să lucrez?
  • Cum împărțim poverile afacerii?
  • Cum vom proceda când vor apărea dezacorduri?
  • Cum arată succesul, cum îl vom măsura și recompensa?

În povestea asocierii, chimia dintre cei care decid să fie tovarăși de drum joacă un rol important, pentru că nimeni nu poate să-și petreacă majoritatea timpului alături de un personaj care-i provoacă repulsie.

Valorile, principiile sau etica profesională pot fi la rândul lor factori determinanți atât pentru succesul operațiunii cât și pentru calitatea relației între parteneri.

Nu sfătuiesc pe nimeni să se arunce fără să judece atent, cu ochii închiși, într-un parteneriat de business ca să nu aibă ce regreta profund mai târziu când va constata diferențe de viziune ireconciliabile.

E deja plin pământul de povești horror despre parteneriate care s-au terminat dezastruos, așa că putem să ne abținem să mai adăugăm și noi una pentru că am tratat superficial această decizie.