Tot mai mulți conducători de business par cuprinși de sindromul lupului moralist, adică țin public teorii aiuritoare despre virtuțile unice ale unor calități ce le lipsesc cu desăvârșire.

Oare ce-i mână-n lupta, de ce vor să pozeze în altcineva, ce au de câștigat cu acest comportament bizar sau cum speră să capitalizeze circul mediatic pe care-l produc?  Greu de spus!

Primul exemplar mi-a sărit în ochi pe Facebook. O doamnă care este în mod normal model de nepăsare față de om, o aprigă dătătoare cu barda-n populație, plină de venin cu prietenii, dușmanii sau trecătorii. Genul de șef care-și închipuie că angajații sunt niște sclavi puțin mai răsăriți, că oricine îi furnizează servicii ar trebui să fie mândru că e băgat în seamă, nu să aștepte să fie plătit.

Despre ce cântă ea suav? Empatie, profesionalism, ascultate activă, echipă, comunitate, respectarea angajamentelor luate, bunătate maximă și blândețe fără număr. Minunat discurs, emoționant, lacrimogen, dar fals.

Îmi îndrept privirile spre LinkedIn și acolo dau peste cel mai superficial om cu care am lucrat vreodată, un entuziast al începuturilor perpetue, inamicul follow-up-ului, incapabil să ducă vreun proiect la bun sfârșit, personificarea ejaculării premature în business.

Ce propovăduiește el? Organizare maximă, planificarea cu grijă a inițiativelor, respectarea priorităților și desigur follow-up. Ai putea să crezi, dacă nu l-ai cunoaște, că a inventat rezultatele excepționale obținute printr-un management de proiect ultra-ortodox.

Alt absent din viața companiei pe care o conduce pozează în învățător cu har, mentor al tinerilor cu aspirații, purtător de viziune împărtășită de echipa lui dragă, ctitor mândru de cultură organizațională ce încurajează comunicarea, transparența și creativitatea.

Știe dar nu-i pasă că angajații lui mai slabi de înger se ascund când apare, fug din calea lui, ba chiar unii mai sensibili vomită la propriu numai când îi aud vocea. Îl doare fix după colț că toți furnizorii își iau câmpii și refuză să mai colaboreze cu el pentru că mereu cere altceva, desigur în banii vacii.

Pentru toți cei care una vorbesc și alta, diametral opusă, fac, vestea tristă este că cei care-i văd: angajați, clienți, furnizori, amici, nu sunt nici stupizi, nici imaturi, nici păcălici.

Ei aud ce zice popa în social media dar văd și ce face el în realitate. Amendează lipsa de consecvență, abureala, fițele proaste. Fac mișto crunt când afară e vopsit gardul iar înăuntru văd leopardul cu chiloții-n vine scremându-se trist.

Asta pentru o vreme, după care, dacă se simt păcăliți, desconsiderați, loviți în valori, își schimbă brusc atitudinea față de farsori și le taie cu severitate macaroana, făcându-i de rahat pe toate drumurile.

Nu-ți pierde vremea încercând să fii altcineva nici pentru publicul larg, nici pentru apropiați pentru că nu-ți folosește la  nimic. Promite doar ce știi că poți să livrezi. Respectă-ți angajamentele. Acolo unde nu te descurci singur lucrează cu cineva care se pricepe și lasă-l să producă rezultate. Nu te mai băgă în treburi pe care le strici mereu. Și mai ales liniștește-te, nu ești nici pe departe cel mai priceput la orice!

Încearcă să îmbunătățești ce ai la îndemână. Acționează pe situația reală, adică fără empatie, căldură sau pricepere. Cu o echipă biciuită dacă asta e tot ce ai. Cu un produs șchiop care dă rateuri, cu un customer service rudimentar, cu procese ruginite sau cu un marketing inept.

E mai bine decât să te prefaci sfânt, fecioară, guru sau sculă pe basculă. Și mult mai bine decât să te transformi într-un lup moralist ale cărui ifose nu impresionează pe nimeni.