Văd în feed-ul meu de Facebook următoarea postare de la o persoană pe care o cunosc și o prețuiesc și mi se pare trist și nedrept că înțelege strâmb conceptul ”Trust and transparency eats command and control for dinner” și se luptă să demonstreze o idee perimată. Iete textul:
Nenorocitul de angajator si sărmanul angajat
De câțiva ani suntem în criză. Toată lumea spune asta. Toată lumea știe asta. Cei mai mulți știu așa după ureche de criză, ca au auzit ei la știri, în față blocului sau la o cafea cu amicii, că e trendy discuția asta.
Angajatorii nu mai investesc în oameni, nu mai măresc salarii nu mai dau bonusuri. Unii nu au reușit să-și salveze business-ul și au închis, alții încearcă sa-l țină pe linia de plutire, ca să-l crească atunci când s-o putea. Uneori sunt disperați , alteori chiar au niște soluții, dar nu pot umple firma de glorie peste noapte.
Angajații însă sunt cam toți la fel. Odată loviți de minunata criză, s-au blocat. Nu mai fac nimic. Doar se plâng (că nu li se măresc salarii, că nu li se dau la timp, că ce ar face alți angajatori pentru ei, la cât sunt de buni și tot așa). Întotdeauna se poate mai mult sau mai bine, dar de câțiva ani, angajatul e într-o jelanie continuă și atât. Poate că nu primește cât merită, poate că se poate mai bine, dar pentru cât primește, el nu mai face nimic.
NIMIC. Doar se plânge, regretând vremuri demult apuse sau chiar imaginare. Se jelește si așteaptă. Și culmea! El primește totuși ceva, un salariu. Si tot angajatorul e un nenorocit că nu îi dă mai mult. Ca să se miște lucrurile, ca să primească banii aia pe care si-i dorește si el, ANGAJATUL, trebuie sa facă ceva!!! Fără muncă nu se poate. Rolul angajatului e sa muncească. Nu sa se plângă.
Lucrurile se mișca nu doar de la angajator către angajat, ci si invers.
Hai să vedem împreună pe unde e crăpată logica acestui text scris, sper, la nervi și care susține părerea șchioapă că dacă merge bine e meritul unui patron clarvăzător, iar dacă merge prost e vina angajatului neprietenos, dornic doar s-o frece:
Proprietarul unui business trebuie să ofere, în afară de salarii, o viziune pe care angajații să o înțeleagă și să o creadă ca să se implice și să dea cu adevărat tot ce pot.
Cât de muncitori, responsabili și eficace sunt oamenii din companie depinde de gradul în care ei înțeleg așteptările patronatului și le consideră fezabile. Depinde de mediul de lucru, de abilitățile fiecăruia de a soluționa temele pe care le-a primit, de resursele disponibile și nu în ultimul rând de principiile și valorile companiei.
Schimbările la care se gândește patronatul trebuie comunicate către angajați, explicate clar obiectivele, felul în care se măsoară succesul și consecințele lipsei de performanță asupra angajatului. Patronul ”one man show” are în 90% din cazuri așteptarea, complet nerealistă, ca cei pe care-i plătește să-i ghicească ideile și dorințele pe care nici măcar nu și le-a cristalizat în minte. El speră, fără să se bazeze pe nimic, că angajații lui a căror părere a ignorat-o sau desconsiderat-o ani de zile vor găsi resorturile interne de auto motivare astfel încât să continue să vină cu idei sau sugestii de soluții din care stăpânul să aleagă ”ce vrea și când vrea mușchii lui”
Lipsa de reacție pentru un timp îndelungat față de performanța mediocră și sub mediocră creează un precedent periculos. Altfel spus dacă de când a început criza, să zicem 2009, plătești angajați care nu fac nimic și nu le-ai spus niciodată că vrei să-și modifice comportamentul, nu ai nici un motiv rațional să te întrebi de ce li se pare anormal că le ceri să muncească 4-5 ani mai târziu… Tu ai stabilit prin nepăsarea și tăcerea ta regula că nu trebuie să muncească și vor fi plătiți! Live with it! Spune-le exact ce vrei sau dă-i afară acum dacă nu e prea târziu dar nu te plânge de consecințele propriei incompetențe. Și mai ales n-o da pe ceilalți…
Nu în ultimul rând rolul angajatului nu este să muncească orbește precum utilajul industrial din secolul 19 (tractor de exemplu) ca să ducă la bun sfârșit un set de acțiuni pe care un micro manager i le comunică sau nu. Rolul angajatului este să participe cu tot ce are mai bun de oferit împreună cu toți colegii lui la atingerea țelului companiei derivat din viziunea patronului manager pe care o înțelege, în care crede și astfel își dorește să se implice.
Pentru patronii care nu înțeleg cum funcționează organizațiile, care le confundă cu moșiile proprii și cred că angajații sunt niște rotițe, nu neapărat utile, pentru desfășurarea business-ului lor nu am nici un pic de milă sau de înțelegere când dau în brânci sau îi lovește falimentul pentru că propria lor neștiință, nesimțire, fudulie și obtuzitate i-a dus în groapă.
Le recomand să meargă să învețe carte despre organizație, strategie, cultură organizațională, leadership și optimizarea proceselor și abia apoi să-și facă business-uri. E trist pentru cei care au crescut artificial pe valul anilor 2003-2007 și au învățat din asta doar că sunt infailibili, că acum își rup dinții în propriile limitări. Trist dar adevărat!
