Am venit să ascut cuțitul unei mașini de tocat manuală, proaspăt achiziționată, care vine din fabricație cu un cuțit tocit și un pic ruginit, deci imposibil de folosit așa cum ai cumpărat-o. Când am descoperit acest detaliu mi-au revenit puternic în minte sentimentele amestecate pe care mi le-a generat doar comerțul socialist de stat. Satisfacția că ai găsit, după îndelungi căutări, obiectul dorit combinată cu frustrarea că mai ai de făcut multe chestiuni înainte să-l poți folosi.
Sunt așadar într-o tocilărie pe lângă piața Sfântul Gheorghe. Tocilăria are vreo 4 metri pătrați, o lumină chioară, un calorifer electric care se chinuiește biruiască frigul care se strecoară pe ușă, două pietre de polizor, micul meșter mare și 3 persoane la coadă. Clientul din fața mea are de ascuțit 4 cuțite de mașină de tocat dintre care unul arată ca și cum ar fi făcut războiul de partea învinșilor. ”Eu nu sunt un șoarece de birou, după cum probabil se vede, dar nu-mi ajunge pensia și m-am angajat șofer și om bun la toate la o doamnă care m-a trimis cu toate cuțitele colegelor de birou la ascuțit” simte el nevoia să explice. ”Le-am spus dinainte să plec că o să fie greu spre imposibil de reparat cuțitul contorsionat și m-au acuzat că sunt un defetist incapabil” se scuză el.
”Lasă prietene că te rezolv” îi spune meșterul și el la vreo 60 și ceva de anișori. ”Nu oricine are o piatră de polizor știe și ce să facă cu ea!” Îmi dau seama brusc că nu am mai văzut un mic meșteșugar sub 60 de ani de vreo 10 ani încoace și că, în curând, ascuțitul cuțitului mașinii de tocat sau reparatul ceasului va deveni o mare problemă pentru că nu va mai avea cine să o facă.
În alt plan realizez, o dată în plus, că un personaj ajuns naiba știe cum într-o poziție de management habar n-are ce să facă acolo pentru că nu oricine are o organizație pe mână e în stare să se descurce cu ea. Nici măcar nu-i vina lui, ci a decidentului incapabil care l-a numit în funcție pentru că s-a plictisit de căutat un cetățean potrivit și competitiv, sau nu s-a gândit suficient ce calități, cunoștințe și repere morale ar trebui să aibă, sau a crezut că un bun executant este obligatoriu un bun manager.
Și-mi aduc aminte de ce-mi spunea un băiat din top 50 ”business thinkers” ai lumii. Și anume că diferența dintre cel mai puțin performant și cel mai bun executant când vorbim de muncă slab calificată este de la 1 la 3. Când vorbim de muncă specializată diferența este de la 1 la 12 iar când vorbim de management este infinită pentru că managerul slab nu va fi, în nicio circumstanță, capabil să rezolve măcar o singură provocare organizațională. Astfel orice salariu ar primi, ia banii degeaba pentru că nu poate oferi soluții nici disfuncțiilor de sistem, nici celor care implică relațiile dintre oameni.
Gândește-te la asta când ești tentat să numești un manager doar ca să bifezi o temă care s-a lungit prea mult și te-a plictisit. Imaginează-ți cât te-ar putea costă viitorul cu un incompetent în fruntea companiei și fă-ți conștiincios temele de la început ca să nu te lovească în plex consecințele dezastruoase ale unei recrutări nefericite. Nu este nevoie să mă crezi pe cuvânt, uită-te-n jurul tău, în cercul tău de cunoscuți, ascultă-i povestind și numără câți dintre ei au șefi sub mediocrii care le fac viața un coșmar și duc firma drept în cea mai apropiată prăpastie.
