Aceste alegeri au fost despre ură. Față de personajul central al poveștii, al cărui chip hidos și strâmb s-a ițit pe buletinele de vot și care a făcut irelevante numele candidaților. O ură neconsumată în vară, din cauza parodiei cu cvorumul, alimentată copios de aparițiile în cascadă ale aceluiași personaj, în ultima parte a campaniei. O ură care a depășit frontierele unei simple sancțiuni electorale aplicate unei gaști arogante și autosuficiente, dezintegrând-o.
O astfel de majoritate hipertrofiată nu se putea naște din vot rațional; e toxică prin dimensiuni, dubioasă prin componență. Pe lângă ea vor viețui, la limită, pedeliști detestabili, excentrici reprezentanți ai curentului populist, capabil oricând să se reinventeze și udemerei firavi cărora glonțul le-a șuierat pe la ureche.
De ce, din nou, UDMR?
O majoritate supraponderală nu miroase bine, pentru că are tentația să excludă din dezbaterea parlamentară pe oricine. Ea trebuie să dovedească faptul că e capabilă să includă, de aceea discuția, prematur inflamată, despre o posibilă colaborare cu UDMR, ar trebui readusă în zona pragmatismului. Scorul mic vorbește, cred, despre o falie între liderii politici ai comunității și un electorat care nu a prea simțit beneficiile participărilor Uniunii la guvernare.
Din acest motiv, leadershipul UDMR este vulnerabil, iar negocierea cu el facilă. Și mai e ceva. Nimeni nu poate reproșa UDMR trădarea atunci când a fost cooptată într-un proiect al majorității. Faptul că nu a marșat la un gest radical – demiterea lui TB –ce-i părea o răfuială în interiorul majorității române, ține de instinctul de conservare. Nu poți ști ce-ți rezervă viitorul.
Vă pasă, totuși, de PDL?
PDL are, probabil, o unică șansă de salvare, anume să se transforme într-un partid regional, cel puțin într-o primă fază. Supraviețuirea miraculoasă a lui Boc la Cluj, la prima viitură electorală, cea din iunie, spune multe. Fiefurile PDL sunt, oricum în Ardeal. Alternativa ar fi moartea Partidului, cu supraviețuirea politicienilor săi, în PNL sau PSD. Ar fi de dorit, odată cu spargerea USL și realinierea politicii pe fronturi ideologice.
Prestidigitatorul
Toată lumea se întreabă ce va face TB. Așa ne-a învățat scamatorul de iarmaroc, să-i așteptăm cu gurile căscate și ochii umezi de emoție următoarea mișcare. Eu propun, însă, doar un bilanț a ceea ce a făcut. El arată așa: statul – varză cu gust rânced de așa-zisă reformă, re-gândirea Puterii pe modelul instituțiilor de forță, iar politic, distrugerea propriului partid și ridicarea principalilor adversari – PSD și PNL – la proporții epopeice. Un magician, nu-i așa?
Părerea lu’ Stoicul
