Bogdan Stelea fostul jucător internațional de fotbal spunea aseară, la un program de sport, că principala calitate a unui lider este să fie vizionar. Ce știe din experiență portarul generației de aur este greu de priceput, din păcate, pentru cei mai mulți conducători de companii.

Nu mă refer, ca Bogdan, la Copos și alții ca el care știu să facă afaceri doar căpușând statul, ci la băieții și fetele cu funcții în întreprinderile private care cred despre ei că sunt centuri negre în business doar pentru că au luat o vreme salariul dintr-o multinațională sau dintr-o mare firmă autohtonă.

Să vedem, pe înțelesul tuturor, cum recunoști imediat managerul găunos căruia îi lipsește viziunea:

Tratează pe toată lumea la fel fie că e vorba de un performer excepțional, de un angajat mediocru sau de nepotul lui propriu care vine la serviciu o dată pe lună și nu a aflat deocamdată, deși ia salariu de câțiva ani de acolo, care este domeniul în care activează compania.

Nu vede nimic rău în faptul că tolerează, ba chiar încurajează mediocritatea. Când, sictirit, performerul pleacă, șeful nostru îl cataloghează imediat ca un trădător nerecunoscător.

Se străduiește să impună reguli idioate și inutile doar ca să demonstreze de unde răsare soarele și cine trebuie adulat. Aceste reguli nu au nici un rol în ghidarea sau coordonarea eforturilor echipei, ci îngreunează atingerea obiectivelor și contrazic flagrant valorile și principiile companiei.

Ignoră performanța excepțională pentru că trăiește cu impresia că este simplu de obținut, i se datorează de fapt lui, conducătorului, și angajatul care a obținut-o a avut oricum noroc, deci nu va repeta minunea de vitejie dacă va fi lăudat sau recompensat. Ba chiar e posibil să și-o ia în cap și să se creadă bun sau indispensabil.

Descurajează atmosfera plăcută la birou și se uită urât când oamenii râd sau se simt bine împreună. Deși este simplu de înțeles, chiar și pentru cei care nu știu nimic despre management că angajații care lucrează cu plăcere și se simt bine sunt cu mult mai productivi decât cei triști și inerți, șeful nostru din poveste se teme, pe bună dreptate, că el este subiectul principal al miștoului general.

Nu lasă să circule, în jos pe scara ierarhică, informațiile necesare obținerii rezultatelor prognozate. Face asta nu pentru că este sadic, ci pentru că informația înseamnă putere și i se pare că dacă o ține numai pentru el toată lumea îl va vedea mare și tare precum casa poporului. În realitate este perceput ca un parșiv unsuros care profită de poziția ierarhică ca să se impună.

Este un micro manager care se preocupă de ce face subalternul în fiecare moment și cum exact își duce sarcinile la îndeplinire. Nu-și bate capul să explice ce așteptări are, cum va măsura succesul și în ce fel va fi acesta afectat dacă reușește sau nu să performeze. Nu deleagă niciodată autoritate, ci sarcini simple și multe a căror implementare o controlează riguros.

Dacă șeful tău are cel puțin unul dintre comportamentele descrise mai sus nu e prea grozav; dacă are 2 sau 3 ar fi util pentru sănătatea ta să-ți cauți (extrem de) activ un nou job iar dacă are 4 sau de la 4 în sus și nu ai plecat încă, înseamnă că ai o nevoie disperată de salariul acela și mult prea puțină încredere în forțele proprii.

Dacă ești un mare șef și te întrebi unde greșești mult spre dezastruos, întreabă-l pe angajatul care te urăște cel mai tare ce ai putea să faci diferit ca să fii mai bun și ascultă-l fără să-l întrerupi sau să te justifici. Succes micuțule vizionar!