Propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu privind organizarea, anul viitor, a unui scrutin intern pentru alegerea candidatului liberal la președinție este de bun simț și asta o face inaplicabilă. Fostul premier pare rupt de noua realitate din PNL. Declarațiile de sprijin pentru Antonescu curg gârlă și inundă canalul pe care se află dizidenții din partid. Lui Tăriceanu i se pare absurd scenariul excluderii sale pentru delict de opinie, dar scenariul a devenit probabil.
Cu Crin la timonă, PNL e în plină pubertate. A luat proporții de partid de masă, fără a fi structurat și a avea chemare pentru asta, iar vocea îi este în schimbare, de la tonul sobru, echilibrat, la pițigăiala opărită. În acest PNL, Tăriceanu pare un străin. Opțiunile, în cazul lui, nu sunt multe. Ori tace și acceptă marginalizarea, ori continuă lupta, sperând, iluzoriu, în coagularea unui PNL – Aripa Matură și atunci va fi înlăturat.
Cum a ajuns Călin Popescu Tăriceanu din fost indezirabil clicii lui Băsescu în actual indezirabil gărzii pretoriene a lui Antonescu? Simplu, punându-le celor doi același diagnostic, corect, de tipi conflictuali. Iar 10 ani de tensiuni și crize generate de la vârful piramidei instituționale sunt suficienți, mai spune Tăriceanu. Numai faptul că Antonescu a fost validat de trei congrese drept candidat al USL la președinție nu îl face și eligibil pentru această funcție, este convins Tăriceanu.
Tipul pare victima perfectă în acest triunghi politic deloc amoros din care mai fac parte Băsescu și Antonescu. Patru ani cât a ocupat funcția de prim ministru, a fost hăituit, împreună cu miniștrii săi, de Băsescu și de democrați. Cu toate astea, a rezistat și a obținut un scor record, la acea vreme, pentru PNL, partid pe care l-a salvat de la dezmembrarea pusă la cale de PD, sprijinit de coloana a cincea condusă de Stolojan, Udrea, Flutur si ceilalți. Răsplata i-a fost pierderea șefiei partidului în competiția cu Antonescu, personaj gonflat de discursul visceral anti-Băsescu. Iar acum, în noul PNL, i se fură și dreptul la opinie. Mai mult, e acuzat, pe model bolșevic, că face jocurile vechilor dușmani ai partidului.
A nu se înțelege de aici că Tăriceanu e un personaj imaculat al politicii românești. Totuși, comparația cu Băsescu și cu Antonescu îl favorizează. Dar asta nu are nicio relevanță. Primul este președinte fără să merite, al doilea are șanse să devină, fără să poată cu adevărat să fie, în vreme ce Tăriceanu nu va fi niciodată, tocmai din cauză că s-ar fi potrivit cel mai bine acestui post.
Părerea lu’ Stoicu
