Avem un articol publicat de Forbes, ridicat pe facebook de către Mihaela Perianu – AIMS, joi 4 aprilie 2013 pe la 11:30 p.m., care ne spune câteva chestiuni despre departamentul de resurse umane cum ar fi că fiecare dintre noi are cel puțin o poveste de groază cu oamenii de la HR.

Unii dintre noi, care furnizăm servicii de tip recrutare, consultanță, training sau altele care implică cel puțin formal manageri sau directori de HR, avem sacii plini de astfel de povești și implorăm divinitatea fie ca ”activiștii” de resurse umane să se profesionalizeze și să înțeleagă măcar minimal businessul în care compania lor activează, fie ca ei să dispară complet din procesele în care nu aduc nicio valoare dar în care se comportă ca și când ar fi vioara întâi, ar înțelege situația sau ar fi implicați în procesul de decizie.

Nu mă dezic de părerea pe care am exprimat-o într-o scriere anterioară că unii GM-i cu un simț mai ciudat al umorului profită de neștiința celor de la HR combinată cu entuziasmul lor de a pune în practică orice fantezie atunci când un superior ierarhic îi bagă în seamă, și  îi transformă în instrumentele cu care își rezolvă treburile gri, negre și foarte negre.

Desigur dacă iese prost, cum adesea este cazul, HR-ul nostru devine și țapul ispășitor de serviciu și suportă, eroic, consecințele.

La articolul din Forbes răspunde înțepat doamna director de HR de la Unita pe care nu o cunosc și despre care nu am auzit nimic nici de bine, nici de rău, niciodată. Redau intervenția completă a doamnei ca să nu existe vorbe că am extras ”înțelepciunea” din context:

Gabriela Marin: ”Trebuie să recunosc că nu mă încântă absolut deloc acest articol și mi se pare aberant! Lucrez în HR de 16 ani si întotdeauna pentru mine și nu numai, angajații au fost pe primul loc!

Am făcut si fac aceasta activitate cu mare plăcere și cu motivația pe care o găsesc in feedback-ul primit de la colegi (de-a lungul anilor). Nu neg că există și persoane care corespund celor descrise in articol însa, până la a generaliza acest aspect, e cale foarte lunga!!!”

Presupunând că am vrea să elucidăm enigma dacă ”este HR-ul generator de povești de groază sau nu?” abordarea și discursul doamnei de la Unita ne ajută să realizăm că:

• Forbes este o publicație de duzină
• Studiile și statisticile nu contează dacă nu spun ce ne place să auzim – le catalogăm drept aberante și ne vedem de treabă
• Motivația unui HR cu 16 ani de experiență este feedback-ul de la colegi (poate) pentru că nu are (alte) obiective de business
• Limbajul de lemn e la mare cinste
• DA, HR-ul creează cel puțin o poveste de groază…(pe zi)

Poate că unii muncitori de HR știu ceva legislație, operare de cărți de muncă, bucătărie administrativă, sau chiar un pic de payroll. Numai că nu e suficient ca să fii un manager de resurse umane care rezolvă problemele organizației legate de nevoile oamenilor.

Nici felul bolovănos de a comunica în scris sau oral nu ajută prea mult. S-ar spune că va mai curge multă apă pe Dâmbovița înainte ca șefulețul de la HR să se apropie de nivelul de pregătire al colegilor din board.

Să sperăm pentru binele nostru al tuturor că există destule companii unde, în departamentele de suport, se face treabă bună și consecințele poveștilor de groază pot fi ținute sub control.