În 2007, când România a fost primită în UE, părea asemenea unui copil abia scos din canale, abuzat, săbăticit și murdar, căruia o familie bogată, cu care era rudă îndepărtată, a decis că trebuie să-i schimbe soarta. Au trecut anii, civilizarea copilului s-a dovedit a fi un proces anevoios și de durată, iar peste familie s-au abătut probleme economice. UE răsuflă greu în efortul ei de a digera integrarea unor țări ca România și Bulgaria. Cuplarea forțată a dosarului Schengen la raportul de justiție, pretext pentru o amânare nedefinită, e doar o stratagemă ce ascunde prost intenția europenilor de a-și acorda un moment de respiro.
Uneori, e bine să evaluezi un eșec schimbând perspectiva. Raportat la Schengen, aceasta înseamnă să privești „Halt” – ul strigat de ministrul german de Interne nu ca pe o sentință crudă și nedreaptă, ci doar ca pe o consecință a unei realități de care politicianul german e obligat să țină cont. Un recent sondaj comandat de Asociația orașelor germane releva că acestea resimt ca pe un pericol pentru țesutul lor social masiva imigrație română și bulgară, cu puternica ei componentă țigănească. Marile orașe din Germania se văd copleșite administrativ de exportul de sărăcie, dublată de lipsă de educație, provenind din Europa de Est. Imigranții – atrăgeau atenția municipalitățile – reprezintă o provocare considerabilă pentru funcționari, poliție, spitale, școli.
În aceste condiții, cât de naiv poți fi încât să-și imaginezi că România sau Bulgaria aveau vreo șansă să fie primite în Schengen înainte de a fi măsurat impactul eliminării, de la 1 ianuarie 2014, a oricăror restricții pe piața europeană a muncii pentru cetățenii celor două țări?
Meciul jucat pe terenul Schengen e trucat. Ei știu că nu ne acceptă, noi știm că ei nu ne vor acum. În toată această mascaradă, politicienii de la București au, ca de obicei, o prestație lamentabilă. Conașu’ de la Cotroceni și ciracii lui pedelei profită de un eșec anunțat pentru a pune presiune pe uselei, iar useleii se zburlesc înspre opozanții europeni ai intrării în Schengen pentru a mai gâdila orgoliile naționaliste. Și unii și alții își fac iluzii că punctează electoral.
Amânarea intrării în Schengen e decontul unei acceptări premature în UE, în 2007, când România era corigentă la toate capitolele. Fostul copil problemă a trecut clasa, dar rămâne un elev mediocru. Chiar și așa însă, merita, obiectiv vorbind, să treacă examenul Schengen. Evaluarea o fac, însă, în locul politicienilor de la vârf, electoratul și administrațiile locale din statele bogate, excedate de problemele sociale cu care vin la pachet migranții din Est și de povara financiară a ajutoarelor pe care aceștia le pretind. Sunt prea mulți români flămânzi în Germania, Franța sau aiurea, și prea multă Românie în UE.
Părerea lu’ Stoicul