Sunt sigur că ai lucrat, cel puțin o dată în viață, cu un șef care trebuia fie să ia de unul singur toate deciziile, fie să fie implicat în cele mai mici detalii ale fiecărei hotărâri, indiferent cât de puțin importantă era. Este frustrant, demotivant, te face să-ți dorești să pleci unde vezi cu ochii.

Culmea este că nu e simplu nici pentru managerul în cauză care este obligat să investească ore lungi din timpul propriu ca să se poată lupta cu toate fleacurile. Este mai mereu extrem de nervos pentru că rămâne în urmă cu rezolvarea sarcinilor pe care și le-a asumat.

Agenda de întâlniri e plină pe 6 luni în față și tot e nevoit să amâne zilnic jumătate din aranjamentele agreate ca să facă loc preocupărilor urgente, presante dar minore.

Nu-i mai puțin adevărat că pentru genul acesta de conducători nu este deloc important în cât timp reușești să duci o sarcină la bun sfârșit; singurul criteriu de succes care-i motivează fiind propriul perfecționism dus dincolo de absurd.

Am văzut personal un CEO care își frângea degetele, la propriu, modificând cu mâna lui un layout în condițiile în care nu avea deloc cunoștințe sau experiență în domeniu.

Altul stătea ore întregi să supervizeze personal cum se plantează trandafirii în grădina fabricii oftând din adâncul sufletului că oamenii nu-și dau interesul să aranjeze florile cum le explicase el de 10 ori. Și exemple sunt berechet.

Ce îi face pe oamenii care ar trebui să asigure implementarea strategiei, sănătatea culturii organizaționale și eficiența proceselor companiei să-și investească timpul în nimicuri?

Un motiv ar fi credința lor că, indiferent de subiect, ei știu mai bine decât oricine. Alt motiv este că nu au încredere în capacitatea de a lua decizii a celor cu care lucrează.

Mai periculos pentru angajați devine atunci când șeful urmărește o agendă ascunsă sau când folosește dezinformarea ca metodă de conducere. Sau dacă-l lovește sentimentul de stăpân pe tarla care-i încearcă pe liderii ce cred că organizația există doar ca să-i facă pe ei puternici, strălucitori și infailibili.

Oricare ar fi motivele pentru care șeful vrea să ia de unul singur toate deciziile, acest tip de management este nefast pentru rezultatele și bunul mers al companiei. Timpul investit de un manager de top în chestiuni minore costă destul cât organizația să nu și-l permită.

Salariul lui, oportunitățile nevalorificate, demotivarea echipei cu care lucrează și cultura șchioapa pe care o generează atârnă greu și împiedică obținerea rezultatelor dorite.

Aviz proprietarilor de companii care încurajează CEO-ul autocrat, micro manager, cu mintea îngustă asaltată de idei fixe și tâmpe, ca pe urmă să se minuneze de ce lipsește viziunea și compania lor se chinuie sau gâfâie în loc să se dezvolte normal sau să crească spectaculos.