Rezultatele dorite se obțin în condițiile în care există o viziune clară, oamenii sunt motivați, comunică deschis și fără teamă și echipa de conducere știe cum să valorifice la maxim, în fiecare moment, potențialul uman al organizației.
Chiar și atunci când există o strategie coerentă și viziunea este comunicată corect apar șefi care reușesc, prin comportamentul lor, să ucidă businessul.
Fac asta fie din orgoliu, fie din neștiință, fie din lipsă de experiență dar o fac, cu o obstinație demnă de o cauză mai bună. Pentru că nici nu înțeleg cum funcționează organizația nici nu-i duce capul că gestionează oameni nu cifre, reguli sau rapoarte.
Astăzi mi-a venit în minte de managerul care-și argumentează deciziile prin populara expresie „așa vreau eu!”. Consecințele acestui tip de comportament sunt dezastroase.
Echipa va înceta sa ia fie și cele mai elementare decizii de frică să nu greșească. Direcția strategică a companiei va fi alta în fiecare oră, zi sau săptămână în funcție de toanele marelui conducător.
Schimbările frecvente nu vor fi înțelese de nimeni și vor fi aplicate aiurea sau deloc. Entuziasmul și motivarea angajaților se vor duce de râpă. Vestea proastă este că această tară comportamentală nu se vindecă niciodată de la sine.
Așa că, dacă ai în subordine sau raportezi unui astfel de specimen, gândește-te cum poți să acționezi ca să rezolvi situația și să scapi de sub presiune.
Uneori poziția în ierarhia companiei nu-ți permite să faci mare lucru, Asta nu înseamnă că pasivitatea este o soluție viabilă. Să lucrezi într-un mediu „toxic” înseamnă un consum nervos incredibil, lipsă de dezvoltare profesională și limitarea opțiunilor pentru viitor.
Cei care dețin sau conduc un business și tolerează sau chiar încurajează manageri exagerat de autoritari, care decid discreționar, vor suporta costurile majore ale oportunităților pierdute, rotației ridicate de personal și culturii complet disfuncționale.
Chiar dacă în prima fază sunt încântați că au găsit un executiv cu mâna forte care pare că este la cârma companiei și o conduce spre culmi de glorie, vremea regretelor este mult mai aproape decât pare.
Iar rezultatele care pot apărea ca urmare a unei astfel de presiuni stupide sunt puține, înșelătoare, de scurtă durată. Așa că dacă vrei cu adevărat să faci treaba nu încuraja comportamentele discreționare ale celor care dețin un pic de putere.