Să acționezi instinctiv, agresiv, predictibil, ineficace este simplu, comod și-ți vine natural, fără să faci vreun efort.

Îți place să te agiți ca sifonul, în toate direcțiile posibile, să cauți acul printre carele cu fân, să te enervezi din orice sau să dai foc casei pentru că năduful adunat dă pe afară.

Când tragi linia te simți bine, adrenalina pulsează-n tine, ai fost actorul principal, te-ai implicat total, ești pe un drum cinstit, dar habar n-ai încotro duce.

Să stai pe pilot automat este minunat deoarece consumi puține resurse de atenție, concentrare sau creativitate.

Asta te ajută să trăiești fericit cu iluzia că ești înalt, puternic, simpatic, adulat, invidiat. Că poți să faci multe lucruri în același timp și ai toate manetele sub control.

Nu e sănătos pentru tine să uiți că, deși pare contra-intuitiv, înainte să acționezi eficace, este absolut necesar să faci un pas înapoi ca să-ți recâștigi perspectiva și să pui întrebări până ți-e clar cu ce te confrunți.

Poți să țintești spre stele sau dincolo de ele, să cotrobăi în cutie sau în afara ei, să navighezi pe oceanul albastru, roșu sau maro cu picățele, ba chiar să ajungi unde ți-ai propus, numai dacă te gândești înainte să te apuci de treabă.

Când acționezi fără să-ți fi folosit creierul întâi, se întâmplă să:

Comiți greșeli elementare pentru că nu ai făcut nicio analiză înainte de a aloca resurse celei mai evidente soluții.

Rămâi prea mult timp pe calea bătătorită refuzând să observi faptele care nu-ți confirmă alegerea, transformându-te într-un măgar cu ochelari de cal, doar pentru că adevărul nu te avantajează.

Generezi confuzii, certuri sau să rănești sentimentele celor cu care lucrezi când nu poți explica ce te-a făcut să alegi o cale în loc de cealaltă.

Nu ți-e nici  ție clar unde vrei să ajungi, nici ce o să se întâmple bine sau rău când vei fi acolo.

Oamenii cu care lucrezi nu pricep ce vrei de la ei, ce te face să-i repezi sau de ce nu ții cont de opiniile și sugestiile lor.

Risipești timp, energie și pricepere alergând după cai verzi pe pereți.

În limita mandatului de decizie de care dispui și a libertății ce ți-o oferă poziția ierarhică te vei strădui să ajungi la rezultatul  pe care-l crezi posibil.

Când nu-ți va ieși pasența, tot din obișnuință, te vei strădui să demonstrezi că ai dreptate în loc să reevaluezi situația.

Nu valorifici oportunitățile mai puțin evidente pentru simplu fapt că nu faci nici un efort să ridici capul din pământ și să te uiți spre ele.

Când te lași condus de obișnuință sau de rutină nu vezi nimic în jur, deci nu-ți pui întrebările indispensabile identificării unor poteci simple, scurte, ieftine și eficiente.

Ajungi departe dar într-o direcție greșită de unde va fi complicat să te întorci, asta presupunând că ai puterea să accepți că ai greșit și nu te apuci să ascunzi gunoiul sub preș, să cauți țapi ispășitori sau să generezi perdele de fum care să-ți ascundă incompetența, încăpățânarea și rigiditatea.

Îți bușești imaginea de lider sau de manager infailibil pe care, tot din insecuritate sau din lipsa încrederii în sine, te-ai străduit să ți-o construiești.

Aș aminti aici de entuziaștii metodei ”trial and error” care-și imaginează că ascund sub aparența dinamismului, costurile exagerate ale acestei abordări infantile, incapacitatea lor de a face o analiză pertinentă și amatorismul care-i face să acționeze pentru că pot, nu pentru că are vreun sens.

Acțiunea fără gândire, automată, bazată pe reflex sau pe un precedent fericit este arma predilectă a mediocrului cu experiență, care crede că meseria se fură, nu se învață, se străduiește să-și protejeze scurtăturile și trucurile ce i-au adus oarece glorie pe vremuri, când totul era mai simplu.

El o va folosi mereu, chiar și după ce va da greș de câteva ori, deoarece nu știe și nu vrea să învețe altceva. Îl interesează prea puțin că astfel devine acru, insensibil, adesea imoral, incapabil să se adapteze unor circumstanțe mai puțin obișnuite.

Alege automatismul chiar dacă îl conduce către greșeli epice sau comportamente aberante. Preferă să rămână eroul necunoscut al unei odiseei absurde, fără sens sau finalitate.

Recomandarea mea este să-ți folosești capul tot mereu sau cât mai des poți, să te încrezi moderat în acțiunea pe pilot automat evitând astfel să apari ridicol, rigid, mărginit sau de-a dreptul stupid în ochii coechipierilor, clienților sau partenerilor.

Să-ți amintești că a acționa fără să te gândești înainte, făcând ce e mai simplu în loc de ce e mai bine, înseamnă bani aruncați pe fereastră, dureri de cap, dușmani noi și o imagine de amator entuziast cu care nu vrei să te asociezi la treburi serioase.