Să fii antreprenor nu este deloc simplu. Șansele de succes sunt mici! 49% dintre business-urile antreprenoriale mor în primii 5 ani și numai 30% reușesc să treacă de vârsta de 7 ani. Și atunci de ce să-ți bați capul? De ce să nu alegi calea lucratului de la 9 a.m. la 5 p.m. ca angajat, mai mult sau mai puțin disciplinat?

Dacă îl întrebi antreprenorul care a avut succes de ce face asta îți spune ce-l mână-n luptă:

Am o pasiune care mă împinge și mă face să mă ridic și să continui ori de câte de câte ori sunt doborât.

De multe ori pasiunea, mult mai mult decât rațiunea, mă face să nu mă opresc și să-mi urmăresc scopurile cu obstinație chiar și atunci când loviturile vin din toate părțile și pare că universul însuși conspiră împotriva mea.

Statul te spoliază, furnizorii sunt neserioși, clienții se răzgândesc, băncile te ajută doar când nu ai nevoie, piața este în cădere și tu îți vezi de treabă în continuare, nu pentru că nu ai de ales, ci pentru că vezi destinația și crezi că poți să ajungi la ea.

Vreau să am libertatea să alerg după propriile obiective, să spun ce gândesc și să  visez liber sau în cadrul restricțiilor stabilite de mine.

Asta înseamnă că nu suport să depind de umorile unui șef rutinat, lipsit de imaginație și căruia-i țâțâie curul pentru scaunul lui.

Nu-mi trebuie judecățile de valoare ale superiorului ajuns pe vârf de ierarhie pentru că a pupat funduri ”fără număr” sau a respectat principiul ”capul plecat sabia nu-l taie”

Dacă oamenii care știu cu ce mă ocup mă cred lunatic, dus cu pluta sau de-a dreptul nebun am libertatea să mă doară-n pix de opinia lor și să-mi văd de treabă așa cum cred eu că se face.

Pot să-mi rup gâtul pe limba mea sau să câștig indecent de mulți bani cu extraordinar de puțină muncă și asta mă face fericit.

Îmi place să-mi demonstrez că pot. Sunt permanent nevoit să găsesc soluții creative, să depășesc probleme aparent insurmontabile pentru resursele existente, să ajung în 3 locuri în același timp, să mulțumesc capra, varza și vânătorul stând cu toți odată la masă și astea plus multe altele îmi oferă energia și satisfacția de a fi în mijlocul acțiunii.

Adrenalina care se naște din rezolvarea celor mai diferite și ciudate provocări, fără să am sub mine plasa de siguranță a unei organizații gigant, devine în sine o recompensă.

Prefer să decid singur ce riscuri îmi asum și ce riscuri evit și desigur să mă lupt cu consecințele lor sau să beneficiez de ele după caz.

Marea majoritate a companiilor mature și destul de mari își asumă minimum de riscuri iar până decid să o facă durează o veșnicie.

În lupta cu această inerție câștigi, ca antreprenor, piețe la care nici nu ai fi îndrăznit să speri  pentru că urăști prin definiție status quo-ul, dorești să inovezi și ești pregătit să oferi soluții neortodoxe.

Mă străduiesc mereu să cresc afacerea și fiecare pas înainte mă face să mă pricep bine la o mulțime de chestiuni și excepțional la cele câteva care mă individualizează și mă ajută să-mi consolidez identitatea și să câștig business.

Mă satisface succesul obținut când șansele sunt mici și când ceilalți nu cred că mai este posibil să reușești. Proiectele nebunești sunt exclusiv pentru sufletele antreprenoriale.

La fel și satisfacțiile uriașe aduse de depășirea cu succes a situațiilor imposibile. Să iei o idee în care nu crede nimeni și să faci din ea un bici care să și trosnească asta este esența.

Să fii antreprenor înseamnă să-ți investești banii și eforturile pentru a-ți pune practică visele. Să riști mult. Să crezi în capacitatea ta de a depășii orice dificultate. Să muncești 80 de ore pe săptămână pentru tine în loc de 40 pentru corporație sau patron. Să nu dormi. Să uiți să mănânci.

Există destui oameni care preferă să fie sclavii propriilor idealuri decât ostaticii unei organizații cu valori și idealuri care nu-i reprezintă și unde șefi incompetenți, rău intenționați sau doar ignoranți le fac viața un calvar.

Calea antreprenorului nu este nici cea mai bună, nici cea mai simplă și nici nu reprezintă adevărul sau libertatea absolută. Este doar altfel!